Una dintre principalele cauze ale prabusirii sistemului de functionare a sportului romanesc, demonstrata de numarul din ce in ce mai mic de medalii obtinute la competitiile de anvergura (jocuri olimpice, campionate mondiale si europene), este lipsa acuta de antrenori de valoare. si asta, nu pentru ca sistemul nostru de invatamant nu mai produce tehnicieni competenti, ci pentru ca, din cauza salariilor de mizerie si a subaprecierii muncii lor, marea majoritate a antrenorilor prefera sa plece in strainatate, ca antrenori sau ca simpli emigranti.
Migratia tehnicienilor romani de valoare in tarile unde aceasta meserie este mult mai bine platita ca acasa nu a putut fi oprita decat intr-o mica masura de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman prin infiintarea Polului Romania, rezervat elitei de sportivi si antrenori. Gratie primelor olimpice atractive, de cateva mii de euro oferite de COSR, o parte dintre tehnicienii nostri talentati au ramas la loturile reprezentative, dar cei care pregatesc la nivelurile inferioare de varsta, adica tocmai cei care formeaza deprinderile de baza ale unui viitor sportiv de performanta, prefera de cele mai multe ori sa plece.
De la antrenor pe "branci" la profesor fara obligatii
Sistemul incorect de invatamant de la noi a creat o adversitate nejustificata, mai mult sau mai putin recunoscuta, intre antrenori si profesorii de sport din Romania. Cu mai putini ani de studii, antrenorii, proveniti de regula din randurile fostilor sportivi de performanta care au primit o diploma de la scoala Nationala de Antrenori dupa terminarea unei perioade de doi ani de studii, sunt priviti de sus, de cele mai multe ori, de colegii lor profesori, cu licente eliberate de Academia sau Institutele de Educatie Fizica si Sport din tara dupa o perioada de patru ani de studii. Astfel, pentru a scapa de acest statut de asa-zisa inferioritate, da