"Cand suntem impreuna, putem sa facem o scofala", a declarat primarul Constantei la dezbaterea publica privind adoptarea strategiei de dezvoltare a Polului National de crestere - Zona Metropolitana Constanta. Dezbaterea care a avut in plan adoptarea unei strategii de dezvoltare a zonei metropolitane Constanta, ca pol de centru national, a reunit reprezentanti ai autoritatilor locale, primariei si Consiliului Judetean Constanta, ai tuturor institutiilor deconcentrate din municipiu, dar si primari din cele 14 localitati arondate zonei metropolitane vizate. In luna august, zona metropolitana Constanta s-a alaturat, in urma unei hotarari de guvern, celorlalte sase zone de pe intreg cuprinsul tarii, care vor constitui nucleele viitorilor poli de crestere. Ieri, reprezentantii reuniti ai autoritatilor locale din municipiu si judet au incercat stabilirea unor linii directoare in ceea ce priveste viitoarele proiecte care vor fi puse in aplicare.
Profu' Mazare Primarul tomitan, Radu Mazare, a jucat in cadrul acestei dezbateri, importante pentru viitorul regiunii de sud-est, rolul unui pedagog silitor, care si-a facut temele de acasa, explicandu-le celor prezenti importanta pe care o au fondurile venite de la Uniunea Europeana. Cei 92 de milioane de euro alocati pentru regiunea de sud-est, pentru polul de dezvoltare in urmatorii cinci ani, reprezinta o suma mica, dupa aprecierile primarului, "avand in vedere nevoile autoritatilor". "Trebuie sa dam la o parte orgoliile politice", i-a sfatuit primarul pe cei care nu pareau a fi in ton cu culoarea politica a majoritatii prezente. Mai mult, chiar daca, inainte de discursul edilului, reprezentanti ai institutiilor specializate au prezentat aspectele tehnice menite a clarifica eventualele nelamuriri, acesta a tinut sa explice cum de s-a ajuns doar la 92 de milioane de euro, in conditiile in care, anual, se vehiculeaza ca