Nascuta la Bucuresti in 1974, absolventa a Liceului de arte din Timisoara si, ulterior, a Universitatii de Arte in 2001, Alice Teca are deja in palmares expozitii personale si colective intre care poate cea mai importanta este cea din 2004, de la Galeria Posibila (al carei program de promovare a varfurilor si originalitatii este bine cunoscut).
Artista picteaza cu gesturi ample, viziunile sale se transleaza in panze de mari dimensiuni imaginand - din linii esentiale, uneori frante, uneori agresive, tuse senzuale si culori tari, de o intensitate uneori obsedanta - universuri de solitudine, peisaje ce se deschid spre nemarginit, in care silueta cate unui animal singuratic dialogheaza cu cornul lunii. Laconismul poetilor moderni pare a fi forta estetica care coaguleaza temele si reprezentarile Alicei Teca si paralelismul cu acea poezie taioasa, de versuri albe, se impune aproape de la sine in fata acestei parcimonii, dar si puteri a imaginii si gestului, iar lirismul aparte al acestor imagini care esentializeaza se intalneste, neintamplator, cu reflectia existentiala.
Fauvii, prin culoare, expresionistii, prin emotie, sunt radacini doar indepartate ale picturii tinerei artiste, a carei abordare ramane insa pregnant originala. Pentru ca nu este la indemana oricarui tanar pictor sa exprime, odata asezat in fata sevaletului, o viziune cu deschidere filosofica. Pentru ca, doar preexistand reflectia artistului se trezeste si cea a privitorului, confruntat cu un discurs pictural nu doar extrem de racordat prin stil in contemporaneitate, ci care atinge resorturi ale unei sensibilitati care e, poate, numai a timpului de acum. Imaginile sale sunt uneori notatii facute cu durerea, violenta si aplombul poetului. De altfel, Mihnea Mircan scria despre acestea, cu ocazia expozitiei din 2004 de la Galeria Posibila: “Alice Teca oscileaza intre deschiderea maxima