Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delfina Gerez refuza din start sexul in grup

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 26 septembrie 2008 ·

DELFINA GEREZ Aparitia intr-un program de televiziune, chiar si ca asistenta, este primul pas al frumoaselor spre consacrarea deplina. Chiar daca multe dintre ele nu ajung niciodata sa depaseasca stadiul de decor insufletit, exista destule compensatii. Pictorialele pe bani buni sau ochii hulpavi ai barbatilor bogati atintiti asupra lor sunt numai doua dintre amanuntele care le fac viata usoara. La fel se intampla si cu Delfina Gerez Bosco, frumoasa argentinianca din programul lui Marley, El muro infernal, scrie site-ul www.antena3.ro. In ciuda figurii sale inocente, noul rol a transformat-o intr-o adevarata bomba sexuala. De altfel, fosta secretara a lui Gerardo Sofovich nu putea sa treaca mult timp neobservata: arata bine, iar vestimentatia sumara ii face pe barbati sa viseze. Iar daca tot a pasit pe drumul divelor sud-americane, Delfina a lasat deoparte orice fel de complexe si a povestit despre preferintele ei sexuale, dezvaluind ca in pat este foarte linistita.

Frumoasa a subliniat ca este prea conservatoare pentru a accepta sa faca sex in trei, dar nu are nimic impotriva legaturilor ocazionale care se sfarsesc in dormitor. Sau nu neaparat. "Poate fi in masina, in bucatarie - orice loc este potrivit daca exista atractie", a subliniat Delfina, conform sursei citate. O tanara care se declara creativa, dar nu prea rodata. Evident insa ca timpul va rezolva si problema experientei. Daca exista dorinta, totul este posibil. Iar din partea divei argentiniene, deschidere exista.

DELFINA GEREZ Aparitia intr-un program de televiziune, chiar si ca asistenta, este primul pas al frumoaselor spre consacrarea deplina. Chiar daca multe dintre ele nu ajung niciodata sa depaseasca stadiul de decor insufletit, exista destule compensatii. Pictorialele pe bani buni sau ochii hulpavi ai barbatilor bogati atintiti asupra lor sunt numai do

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

Meteo. Un nou val de praf saharian ajunge în România

Mediafax acum o ora
„În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra Român

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate în urma şedinţei Comitetului de Avizare din 19 iunie 2024, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei. În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 54 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA

News.ro acum 4 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Praf saharian deasupra României de sâmbătă, de la prânz, până în a doua parte a zilei de luni

News.ro acum 26 minute
O masă de praf saharian se va afla deasupra României de sâmbătă, de la prânz, până în a doua parte a zilei de luni, deplasându-se dinspre vest-nord-vest către est-sud-est. ”În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predomina

Sibiu: Bărbat ucis în stradă, în cursul nopţii

Radio Mures acum o ora
Un bărbat din Şura Mare a fost ucis, în cursul nopții, pe o stradă din Sibiu, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean . Polițiștii au fost anunțași puțin după ora 23.00 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin este inconştientă, pe o s

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum o ora
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°