Politicienii ar putea apărea la TV în campania electorală pe bani. Aşa zice Legea electorală, votată de parlament în martie şi promulgată de preşedintele Băsescu.

Nu trebuie să fii profesor de deontologie pentru ca să sesizezi bizareria acestei legi. E la mintea cocoşului că emisiunile bune se fac altfel. Cu politicieni care se înfruntă cinstit, cu armele discursului, pentru binele comun. Dacă politicienii cumpără spectacolul, la tarife pe minut, ar putea încerca să achiziţioneze, la pachet, şi artista, adică moderatorul. Există principii precum cel al imparţialităţii jurnalistice sau echilibrului, care sunt încălcate evident în sistemul „apariţii contra cost“. Şi atunci, cum de s-a ajuns la această lege, gata promulgată?

Istoricul problemei rămâne încă să fie făcut de un reporter parlamentar capabil să afle cine a strecurat această prevedere în proiectul de lege şi ce partide au votat pentru ea. Până când aşa ceva se va găsi în România, ştim doar că bomba cu ceas a explodat de-abia în decursul acestei săptămâni. Problema s-a spart în capul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), care a chemat televiziunile la consultări, pentru modul cum ar trebui aplicat spinosul paragraf de lege. Publicitatea electorală propriu-zisă, spoturile cu candidaţi, ar putea fi o idee bună: o serie de ţări o permit, iar reclamele cu politicieni sunt în definitiv (aproape) la fel ca oricare altele. Legea spune însă mai mult: „Posturile private de radio şi televiziune vor practica acelaşi tarif pe emisiune şi pe unitate de timp pentru toţi competitorii electorali care participă în alegeri“. Nu spoturi, ci emisiuni. Emisiuni scoase la vânzare.

Cei care ar putea dori o astfel de prevedere sunt, desigur, parlamentarii care au votat legea. Apoi, din surse CNA mai ştim că reprezentanţii unor televiziuni au sugerat că dezbaterile electorale nu fac ratin