Omorurile comise anul acesta în România în urma altercaţiilor intrafamiliale sunt cu 22 la sută mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2007. Cu toate acestea, poliţiştii spun că violenţa Omorurile comise anul acesta în România în urma altercaţiilor intrafamiliale sunt cu 22 la sută mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2007. Cu toate acestea, poliţiştii spun că violenţa în familie a scăzut cu 14 procente.
Principalele cauze ale actelor de violenţă sunt, potrivit adjunctului Inspectorului General al Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, “lipsa de educaţie şi consumul de alcool, mai ales în mediul rural”. Potrivit statisticilor IGPR, dintre cele 258 de omoruri constatate în primele 8 luni ale anului trecut, 59 s-au produs pe fondul violenţei domestice.
Modelul olandez, aplicat de români
Tot în 2007 au fost declarate peste 4.400 de cazuri de violenţă asupra femeii, 44 la sută dintre victime fiind din mediul rural, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani. În 2008 au fost înregistrate 274 de omoruri, iar 81 dintre acestea au fost comise în urma violenţei intrafamiliale. Pentru prevenirea acestui tip de infracţiuni poliţiştii români vor să aplice modelul olandez. Cele două structuri au demarat deja două proiecte,
„Prevenirea violenţei intrafamiliale în mediul rural“ şi „Voluntariatul – reală implicare a comunităţii pentru propria siguranţă”. Ţintele acestor campanii sunt conştientizarea populaţiei cu privire la urmările violenţei în familie şi încurajarea românilor să apeleze la serviciile poliţiei.