Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou început!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 27 septembrie 2008 ·

După consumarea primelor şase etape din acest campionat, pădurarii se află pe penultimul loc al primei serii a diviziei secunde, cu numai două remize. De când evoluează în eşalonul secund, forestierii nu au mai trecut prin asemenea momente.

Dacă în campionatul precedent apărarea s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune, fiind pe locul secund, de data aceasta are cele mai multe goluri primite în această serie, 15. Pentru remedierea situaţiei s-a trecut la schimbarea băncii tehnice, un şoc ce ar putea fi benefic pentru echipă.

Noul antrenor principal, Călin Moldovan, cunoaşte bine caracteristicile jucătorilor, fiind pe banca tehnică, în calitate de secund, de două ediţii de campionat. Acesta speră să remedieze situaţia neplăcută şi să înceapă să agonisească punctele de care are nevoie să iasă din zona periculoasă. La conferinţa de presă de ieri, noul antrenor principal s-a dovedit încrezător că la Piatra Neamţ, elevii săi vor dovedi că au valoare peste nivelul în care se află în acest moment: „Ne deplasăm la echipa de pe locul 2, creditată cu prima şansă la promovare, Ceahlăul Piatra Neamţ. Este un meci greu, dar nu mergem pentru a face un simplu act de prezenţă. În săptămâna aceasta am încercat să ne remediem moralul. Sunt încrezător în posibilităţile noastre şi acest meci poate fi unul al reabilitării, de unde să începem să agonisim puncte. Avem unele probleme de lot. Cristea este suspendat, Chirciu nu şi-a revenit după o accidentare mai veche, Coman a ieşit săptămâna trecută de pe teren cu probleme musculare, iar Apostol are probleme cu mâna dreaptă. A jucat acest început de campionat cu dureri. Sunt patru titulari indisponibili, dar şi ceilalţi din lot vor avea posibilitatea să demonstreze că merită să evolueze în teren. La Piatra Neamţ vom evolua pe un stadion excelent, pe care este o mare plăcere să joci. Ne dorim să facem un joc bun şi dacă va ven

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 46 minute
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 45 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°