Originar din Asia Mică, spanacul era folosit de arabi în scop terapeutic pentru a combate afecţiunile gâtului, plămânilor şi pentru curăţarea intestinelor. În Franţa, această legumă a Originar din Asia Mică, spanacul era folosit de arabi în scop terapeutic pentru a combate afecţiunile gâtului, plămânilor şi pentru curăţarea intestinelor. În Franţa, această legumă a fost folosită începând cu secolul al VII-lea.
Tot atunci s-a răspândit în Europa, mai ales în grădinile mănăstirilor. În acea perioadă, spanacul a fost întrebuinţat şi în bucătăria chinezească, pentru păturile sociale înstărite. În compoziţia legumei există surse importante de săruri minerale.
Astfel, 100 g spanac conţin 510 mg de sodiu, 375 mg potasiu, 49 mg de calciu, câte 37 mg fosfor şi magneziu, 29 mg sulf, 2-6 mg fier.
De asemenea, spanacul este bogat în vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B12, C, K, E, PP şi mai mulţi antioxidanţi vitali. O porţie de spanac conţine o cantitate de proteine similară cu aceea existentă în peşte, pui sau ouă. Despre valorile terapeutice ale spanacului, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, precizează că acesta este un veritabil medicament natural, cu o paletă largă de utilizări.
Stimulează inima şi creierul
Dieta cu spanac încetineşte evoluţia procesului de îmbătrânire şi este o combatantă în bătălia cu cancerul. Vitamina C şi beta-carotenul ajută în terapia cancerului de orice natură. Spanacul trebuie consumat crud; prin fierbere îşi pierde cea mai mare parte din calităţile medicale.
Este apreciat procentul de fier din compoziţia sa, pentru că acesta se combină cu alte substanţe cu multiple efecte terapeutice. Consumul de spanac contribuie la creşterea diurezei, stimulează secreţiile gastrice, pancreatice şi biliare. Spanacul este un remineralizant de excepţie; femeile diagnosticate cu o
