De teamă că vor avea pretenţii financiare şi vor dori să avanseze prea repede, mulţi angajatori îi evită pe candidaţii „prea buni“. Sursa: Hepta
„Am 13 ani de experienţă în relaţii publice. Am fost PR manager multă vreme, după care m-am dedicat întru totul familiei. De ceva timp, încerc să-mi găsesc un loc de muncă, nu neapărat ca manager. Cu stupoare, am constatat că multe firme mă refuză, chiar dacă aplic pentru un post de specialist PR“, povesteşte Loredana Vlad, din Iaşi.
Cazul Loredanei nu este singular. Între ea şi un candidat cu patru ani de experienţă, de foarte multe ori, angajatorii îl vor prefera pe cel de-al doilea. Motivul principal, dincolo de cel financiar, este dat de teama că o persoană cu mai multă vechime, cotată ca supracalificată, va „migra“ mult mai rapid către alt post. „Mulţi consideră riscant să angajeze o persoană cu foarte multă experienţă, deoarece aşteptările, performanţ a şi stilul de lucru al viitorului salariat s-ar putea să nu corespundă nevoilor firmei“, explică Vivien Untaru, director general al agenţiei de recrutare şi selecţie Von Consulting, din Bucureşti.
Un profesionist blocat în drumul spre vârf, apreciază şi Oana Moşoiu, HR consultant al Ascent Group din Capitală, se va obişnui mai greu într-un post situat mai jos. „Această adaptare necesită efort şi timp. De obicei, un performer într-un domeniu nu este dispus să reia traseul profesional, considerând acest lucru un regres“, argumentează specialista.
Frica de randament scăzut
Specialiştii în resurse umane spun însă că persoanele care se află în situaţia Loredanei nu trebuie nicidecum să fie îngrijorate. Ei le recomandă să aplice la fotolii tot mai „înalte“. „Este exclusă acceptarea unei poziţii sub nivelul la care un candidat a ajuns deja. Motivul este că, mai devreme sau mai târziu, vor apărea cu siguranţă frustr
