Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plan francez pentru salvarea bancilor europene

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 octombrie 2008 ·

Franta va propune partenerilor sai europeni un plan de salvare in valoare de 300 de miliarde de euro pentru a veni in ajutorul sectorului bancar, au declarat surse guvernamentale europene, citate de AFP.

Propunerea va fi facuta sambata, in cadrul reuniunii convocate de presedintele francez Nicolas Sarkozy, la care vor participa cele patru state europene membre ale G7 (Franta, Germania, Italia si Marea Britanie), presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, presedintele Eurogroupe si primul ministru luxemburghez, Jean-Claude Juncker, precum si presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.

Un purtator de cuvant al ministerului german de Finante a respins insa ferm o astfel de propunere: "Germania nu vede nimic bun intr-un astfel de plan", a declarat el, pentru AFP. Intr-un interviu care va fi publicat joi in cotidianul german Handelsblatt, ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, pledeaza in favoarea crearii unui fond de ajutor european destinat sa previna eventualele probleme care ar putea sa apara in sistemul bancar.

Casa Alba a afirmat miercuri ca responsabilii financiari de pe intreaga planeta trebuie sa se reuneasca pentru a imbunatati reglementarile internationale, cu scopul de a preveni o reeditare a evenimentelor actuale cu care se confrunta pietele financiare.

Intrebat daca Washingtonul se pronunta pentru intarirea supravegherii sectorului financiar, purtatorul de cuvant al Casei Albe Tony Fratto a declarat: "As spune mai degraba reglementari internationale mai bune, nu neaparat reglementari internationale mai stricte - dar noi dorim ca aceste masuri sa fie mai bune si mai eficiente"

Hotnews aminteste ca declaratia oficialului american vine cu putin timp inainte ca Senatul sa se pronunta supra proiectului de lege privind salvarea sectorului financiar, care ar putea costa con

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°