“Câinii roşii”, fără Marius Niculae, trebuie să întoarcă azi înfrângerea din turul de la Nijmegen (0-1). După incidentele din Olanda, dinamoviştii şi-au luat măsuri speciale de securitate pentru partida din această seară, de la 20.15. Mircea Rednic are două mari probleme înaintea partidei de azi cu olandezii de la NEC. Una care ţine de starea sa de sănătate, fiind nevoit să suporte, marţi seara, o intervenţie stomatologică de urgenţă şi una de lot. Marius Niculae s-a accidentat şi nu va putea fi folosit astă seară.
“Ne dorim foarte mult calificarea în grupele Cupei UEFA. Cred în valoarea jucătorilor noştri, chiar dacă pornim cu un handicap de un gol. Putem să ne calificăm şi sper să înscriem cât mai repede! Chiar dacă a apărut accidentarea lui Marius Niculae, sunt jucători care pot să-l înlocuiască. Sunt soluţii din acest punct de vedere, Andrei Cristea, Mitea. Un singur lucru contează: calificarea!”, a declarat Mircea Rednic pentru site-ul oficial al clubului. Suporterii îşi mai pot procura bilete până astăzi, la ora 15.00.
Meci de risc maxim
După ora 15.00 casele de bilete se vor închide, meciul fiind considerat de risc maxim, mai ales în urma incidentelor de la partida-retur.
Accesul în stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare va fi permis de la ora 17.45. Partida va avea lovitura de începere la ora 20.15 şi va putea fi urmărită pe micul ecran, în direct la Kanal D.
Dinamo (1-4-4-2): Lobonţ - Blay, Tamaş, J. Cesar, Pulhac – Torje, Ropotan, Boştină, Ad. Cristea – Dănciulescu, Fl. Bratu. Antrenor: Mircea Rednic. Rezerve: Dolha, Izvoranu, Mitea, A. Cristea, L. Goian, Ze Kalanga, Homei
NEC Nijmegen (1-4-4-2): Babos – Fernandez, Otten, El-Akchaoui, Wisgerhof - A. Radomski, Sibum, Davids, van Beukering – Bouaouzan, Ntibazonkiza. Antrenor: Mario Been Rezerve: Baart, Kivuvu, Pothuizen, Worm