Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foc în plin

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 3 octombrie 2008 ·

Unirea a fost luată în serios de Hamburg, care a pus-o la zid, fără a-i da vreo şansă

În fotbalul mare nu se trag focuri de avertizare. Acum două săptămîni, la ceasul în care adversarul făcea negocieri cu mandibula pentru a învăţa să pronunţe Urziceni, Onofraş, Mara, Bilaşco şi Bălan intrau pe gazonul stadionului din Hamburg fără clopoţei la gît. Pe nesimţite ajunseseră de cîteva ori cu Rost în faţă şi cu şansa de a-şi face viaţa mai roză în Bărăgan. Au ratat şi nu numai că n-au plecat cu gol de pe terenul liderului Bundesligii, dar au mai şi atras atenţia asupra faptului că pot deveni un pericol.

Aşa că ieri, la Urziceni, Martin Jol n-a riscat nimic. A trimis pe teren cei mai în formă jucători, şi-a baricadat flancul stîng cu doi fundaşi, Atouba şi Jensen, cuşcă pentru Mara, şi a început meciul serios. Nemţeşte. Cu fundaşii la 40 de metri, dar cu doi închizători, Jarolim şi De Jong, mereu atenţi la contra adversarului. N-a durat decît 4 minute pînă cînd Petrici a dat primul semnal ("cap" pe lîngă poartă). La poarta cealaltă s-a ajuns tîrziu, în minutul 21, atunci cînd Mara putea să deschidă balul fericit pentru noi. N-a făcut-o şi jocul a curs la fel. Spre poarta lui Arlauskis. Nemţii îşi puseseră în valoare organizarea, forţa, experienţa şi puterea numelui, de vreme ce arbitrii estonieni aveau parcă tricouri albastre cînd judecau fazele la limită. Doar statura de săritori în înălţime nu şi-o valorificaseră. A venit însă cornerul din minutul 27, cînd cele 4 turnuri de peste 1,90 m au urcat în careul Unirii şi au provocat golul lui Petrici.

De aici înainte n-a mai fost decît o trîntă cu nişte stabilopozi. Atacuri poziţionale sparte în stîncile hanseate, încă un gol primit de la acelaşi Petrici imediat după pauză, la o pasă frontală printre stoperii noştri, schimbări de jucători şi de sistem fără rezultat şi o linişte ca la conac

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

David Popovici îşi păstrează titlul de campion european al probei de 200 m liber

Mediafax acum 44 minute
Înotătorul român David Popovici a câştigat vineri seara finala probei de 200 metri liber de la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Românul s-a clasat primul cu timpul de 1.43.13. Popovici îşi păstrează astfel titlul cucerit în urmă cu doi

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 2 ore
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 2 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 55 minute
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu, în dosarul de sechestrare de persoane, emis la a o zi după ce a scăpat de condamnarea pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019

G4Media acum 56 minute
Pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost emis un nou mandat european de arestare, în dosarul de sechestrare de persoane, unde are o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare. Mandatul emis de Judecătoria S

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 9 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°