Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închipuire sau istorie?

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 octombrie 2008 ·

Născută în ţinuturile îndepărtate ale Africii sau din imaginaţia unor popoare antice, înţeleapta regină din Saba a reuşit secole de-a rândul să se învăluie într-o aură de mister. Prin învăţăturile sale a reuşit să îndrume popoare atât de diferite, legate doar prin religia monoteistă.

Născută în ţinuturile îndepărtate ale Africii sau din imaginaţia unor popoare antice, înţeleapta regină din Saba a reuşit secole de-a rândul să se învăluie într-o aură de mister. Prin învăţăturile sale a reuşit să îndrume popoare atât de diferite, legate doar prin religia monoteistă.

Cărţile sfinte ale evreilor, etiopienilor şi musulmanilor vorbesc despre înţelepciunea şi bogăţia unei regine venite dintr-un ţinut la fel de misterios ca propria persoană. Aproape că vorbim despre o fantasmă, care conduce un tărâm de basm, bogat în pietre preţioase, mirodenii şi substanţe parfumate.

Sub vălurile enigmatice ale acestei personalităţi complexe o regăsim pe Makeda, mama sacră a unei naţiuni, pe Bilqis, amanta misterioasă, pe Nicaua, conducătoarea ţinutului Saba. Cum poate însuma o singură persoană toate aceste întruchipări? Atunci să fie ea doar rodul unei minţi iscusite sau al unui suflet singuratic?

Ştiinţa nu ne ajută în desluşirea acestui mister. Poate este creaţia unor forţe mai puternice decât acceptă mintea umană să înţeleagă şi atunci o primim ca pe un dar şi îi creăm o aură de poveşti înălţătoare, o moştenire de legende care sălăşluiesc la graniţa dintre real şi mitic. Să fie regina din Saba o metaforă prin care minţile iscusite ale Evului Mediu au conturat o naţiune apropiată de divinitate şi iubită de Dumnezeul venerat?

Acestea sunt teoriile care se învârt în jurul acestei personalităţi enigmatice, care caută cu înfrigurare cel mai mic semn de recunoaştere. Adevărul se află încă departe de noi şi asta-l face şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Mihai Chirica a câştigat un nou mandat la Primăria Iaşi/ Costel Alexe este pe primul loc la şefia Consiliului Judeţean - rezultate parţiale

News.ro acum 34 minute
Actualul edil al Iaşiului, Mihai Chirica (PNL), a obţinut un nou mandat la Primărie, în timp ce Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, ocupă primul loc la şefia CJ, conform rezultatelor parţiale.

Vijelii puternice și grindină în jumătate de țară. Județele vizate de fenomene meteo extreme

Ziare.com acum 49 minute
Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii puternice şi grindină a fost emis luni, 10 iunie, de ANM, pentru aproape jumătate de ţară. Astfel, în intervalul orar 15.00-23.00 se vor înregistra ploi torențiale, vijelii, grind

Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 32 minute
Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 2 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum 48 minute
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum o ora
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum 2 ore
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 5 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum 2 ore
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Vremea

București
acum

30°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/27°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°