Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Dumitrescu: Joiana grasă şi lăptoasă a uefistelor a rămas stearpă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 octombrie 2008 ·

Cupele europene ne-au rupt în două. Marţi şi miercuri ne-au fost servite simandicoasele aperitive ale Ligii Campionilor. Neghiobi fiind din fire, după meciul Stelei şi al CFR-ului lansasem avântat speranţa şi către o joiană grasă şi lăptoasă în Cupa UEFA.

Cupele europene ne-au rupt în două. Marţi şi miercuri ne-au fost servite simandicoasele aperitive ale Ligii Campionilor. Neghiobi fiind din fire, după meciul Stelei şi al CFR-ului lansasem avântat speranţa şi către o joiană grasă şi lăptoasă în Cupa UEFA. În guşa periculosului Mitică Dragomir gâlgâia deja umflătura aia cu "avem un campionat mondial". Şi mondiali am fost. Pentru că dezinvolt, fără nici o apăsare, prin cinci voleuri scurte, am reuşit să plonjăm spectaculos din înălţimi euforice direct în troacă, acolo unde se simţeşte bine borhotarul de viciu temeinic.

Despre uefiste nu cred că mai este cazul să discutăm. În ceea ce le priveşte, verdictele europene sunt definitive. Repetenţia lor determină însă o evaluare mai îngrijită a şanselor pe care le au în continuare CFR şi Steaua. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu călăul speranţei. Dar am dresat optimismul, pe cât posibil, în zona temperată a rezonabilităţii. Nici acum nu cred că este cazul să scăpăm hăţurile. De aceea spun că perioada de graţie a întâmplării nu a expirat. De aceea spun că nu trebuie să ne lăsăm furaţi de iluzii parşive, că nu trebuie să ne fugă nici o secundă pământul de sub picioare. Rezultatul obţinut de Steaua la Florenţa reprezintă promisiune cât cuprinde. Dar valoarea sa concretă din clasament este de doar un punct. Aceasta este realitatea dinspre care steliştii trebuie să privească în viitor. Zestrea Clujului este mai consistentă. Nici în acest caz însă nu cred că este cazul să ne lăsăm ameţiţi peste măsură de egalul cu Chelsea. Pentru că marea sperietoare a fotbalului european a lăsat impresia că a ajuns la Cluj î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum 52 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

News.ro acum 17 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia, relatează bbc.com. Măsurile au fost introduse pentru a se limita impactul turismului excesiv asupr

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 minute
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 3 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va câştiga majoritatea

Mediafax acum o ora
Primul exit poll TV arată că partidul premierului indian, Narendra Modi, va câştiga majoritatea la alegerile din India. Cele mai mari alegeri din lume s-au desfăşurat în etape, iar ultimele urne s-au închis sâmbătă. Rezultatele oficiale vor fi anunţ

Clubul turc Fenerbahce începe negocierile cu antrenorul Mourinho

Mediafax acum o ora
Jose Mourinho a început negocierile cu echipa de fotbal masculin Fenerbahce pentru postul de antrenor principal, a anunţat sâmbătă clubul turc din Super Lig. Tehnicianul portughez încearcă să revină în antrenorat după ce a fost demis de echipa itali

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 2 ore
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°