După tot felul de accidente, „descântecele“ din opera lui Verdi se desfac într-un proces la tribunal.

Consecinţele montării din primăvară cu „Macbeth“, de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), suspectată de a fi purtătoarea unui blestem, se simt încă şi acum: doi dintre cei implicaţi în spectacol - Petrică Ionescu, regizorul montării, şi Cătălin Ionescu- Arbore, autorul scenografiei şi, totodată, directorul instituţiei - se află într-un conflict, cel puţin verbal, foarte dur, soldat şi cu un proces pentru calomnie. Este implicat şi dirijorul montă rii, Iurie Florea.

Compusă de Giuseppe Verdi şi structurată în patru acte, opera „Macbeth“ foloseşte libretul scris de Francesco Maria Piave, bazat însă pe celebra tragedie cu acelaşi nume aparţinându-i lui William Shakespeare. Tragedia lui Shakespeare despre nişte scoţieni puşi pe crime şi furat tronul unul altuia foloseşte în preambul nişte aşa-zise „vrăjitoare“, care îi fac eroului principal nişte predicţii. Presupunerile îi vor schimba acestuia viaţa, determinându-i practic destinul.

Descântece reale

Se pare că Marele Will ar fi apelat la o şmecherie, pentru a da greutate textului: ar fi inclus în piesă descântecele autentice ale unor vrăjitoare. Incantaţiile, odată rostite pe scena unui teatru, atrag asupra acestuia energii negative. Exemplele de ghinion nu lipsesc de-a lungul vremii. Se ştie că Laurence Olivier, în anul 1937, a evitat, la Old Vic Theater, o piesă uriaşă de decor care s-a prăbuşit pe scenă. De asemenea, Michael York îşi învăţase lecţia şi, de fiecare dată după ce interpreta rolul „uzurpatorului“, o zbughea imediat din clădirea teatrului, îi dădea ocol de trei ori, scuipa peste umeri, rostea o înjurătură.

Coincidenţă sau blestem?

Nici la montarea de la Opera bucureşteană ghinioanele şi eşecurile nu au lipsit. Accidentări suspect