Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cat de expuse sunt tarile balcanice crizei financiare

Publicat in Ziarul Financiar, luni 6 octombrie 2008 ·

"Statele balcanice au administrat cu succes pana in prezent criza financiara, dar e greu sa ne imaginam ca vor ramane neafectate. Pana acum, aceasta a insemnat o refinantare la costuri mai inalte, dar nimic considerabil, avand in vedere ponderea mica a obligatiilor pe termen scurt", a declarat Alen Kovac, analist la Erste Bank din Zagreb.

Bancile centrale din Serbia si Croatia au reasigurat publicul in aceasta saptamana, ca sistemele bancare din cele doua state sunt stabile, lichide si bine supravegheate. Institutiile de credit din cele doua state sunt in cea mai mare parte controlate de banci straine.

Analistii sunt, insa, de parere ca cele mai multe din statele din Balcani prezinta un deficit de cont curent ridicat, in timp ce ritmul de crestere a creditelor, cele mai multe destinate nevoilor personale, ramane inalt. Aceste lucruri ar putea majora riscurile in viitor pentru economiile statelor balcanice, apreciaza analistii.

Evolutia din regiune depinde in mare masura de increderea pe care o inspira investitorilor conditiile macroeconomice, a afirmat un analist. Prim-ministrul Serbiei, Mirko Cvetkovic, a declarat saptamana trecuta ca tara sa s-ar putea confrunta cu probleme din cauza cresterii ratei dobanzilor si a reticentei investitorilor.

Reticenta investitorilor a avut ca rezultat esuarea mai multor procese de privatizare in ultimele luni, inclusiv cea a companiei de stat JAT Airways, unde nu a existat niciun ofertant.

Hrvoje Stojic de la Hypo-Alpe-Adria Bank, apreciaza ca un efect al crizei deja se resimte prin scaderea volumului exporturilor de bunuri si servicii.

"Aceasta ar putea afecta negativ perspectiva cresterii economice, dar va avea ca efect si incetinirea creditului si reducerea inflatiei, ceea ce nu ar fi rau", a precizat Stojic.

Totodata, predispozitia consumatorilor pentru cheltuieli a scazut. Alan Krickovic

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 2 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 37 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 22 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum 3 ore
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 2 ore
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Vremea

București
acum

35°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°