Traim zile in care majoritatea dintre noi stam si ne uitam prostiti, crispati la ce se intampla in jurul nostru, in macro universul nostru - unde criza financiara pare sa fi ingenuncheat o hiper-putere a lumii, sau - pentru a evita tonuri pesimiste -, doar sa o fi determinat la o flexare si la o pierdere, de moment, a echilibrului. Ne uitam buimaci, dar si ingrijorati la ce se intampla in jurul nostru, in micro cosmosul nostru, unde vedem moneda nationala pravalindu-se, atragand dupa sine un nou val de cresteri de preturi (dupa cel suportat in vara), care ii va diminua si mai mult nivelul de trai omului de rand - salariatul, fie el de stat sau de privat, platitor de rate sau de chirii in valuta si beneficiar al unei remuneratii anchilozate la o valoare care acoperea decent cheltuielile medii de acum patru sau cinci ani. O pravalire la concurenta, in sens invers, cu noian de masuri populiste care ameninta sa destabilizeze si mai tare anemiatul buget de stat.
Pe fundalul acesta gri, cetos si, parca, fara perspective al vietii de zi cu zi duse de majoritatea romanilor, incerci sa faci - intr-un exercitiu, autoimpus, pentru conservare -, haz de necaz. Si sa nu te irite promisiunile mincinoase ori aiuristice, rupte vadit de realitate, facute publice, la ore de maxima audienta, de o serie de politicieni aflati in precampania electorala pentru alegerile din 30 noiembrie. Pentru a nu te demoraliza gandul ca esti considerat imbecil, iti impui, auzindu-i, sa razi sanatos - cum faceai in copilarie citind minciunile baronului de Münchausen. Cum altfel poti considera ca esti etichetat, ca auditoriu electoral, cand il auzi, de exemplu, pe liderul P.S.D., Mircea Geona, promitand - probabil, dupa un brainstorming cu "baroneti" a partidului - ca, daca formatiunea pe care o conduce va castiga cursa electorala, va construi 400.000 de locuinte pentru tineri si va oferi, tuturo
