Apelativul Laurei Stoica şi al Zoiei Alecu era "sora mea". Nu semănau doar fizic, ci şi vocile lor aveau valenţe apropiate.
Apelativul Laurei Stoica şi al Zoiei Alecu era "sora mea". Nu semănau doar fizic, ci şi vocile lor aveau valenţe apropiate.
Folkista Zoia Alecu a fost unul dintre oamenii în care Laura Stoica a văzut o prietenă, o persoană în a cărei casă mergea să râdă, să vorbească, dar şi să-şi spună păsurile. Între cele două artiste s-a născut o prietenie foarte adâncă, având rădăcini bine ancorate.
S-au cunoscut la mare, în 1991, deşi până atunci auziseră una de alta. "Aveam de filmat cu TVR 1 atât noi, cât şi Laura." Laura era proaspăt câştigătoare a locului I la Mamaia, cu piesa "Un actor grăbit".
SIMPATIE. "Mi-a plăcut foarte mult şi cum cânta, şi cum arăta. Ea a fost superîncântată să facă cunoştinţă «pe viu» cu mine şi cu Crina Mardare, adică duetul Stereo. Am făcut schimb de telefoane, ne-am mai întâlnit la diverse cântări, apoi m-a vizitat. M-am bucurat foarte mult şi aşa am legat o prietenie, nu pot să spun strânsă, pentru că aşa e viaţa noastră de artişti, foarte rar reuşim să ne întâlnim să mai vorbim şi să stăm la un şpriţ, dar când ne întâlnim e ca şi când n-am lipsi niciodată unii din viaţa altora."
O VOCE GENEROASĂ. Dar ce au în comun de sufletele lor au rezonat? "E o chestiune care nu se poate judeca sau spune în cuvinte. E o chestiune care porneşte din plexul solar, trece pe la inimă, se duce şi la felul de a gândi, felul de a te manifesta. Într-un fel, am semănat şi la chip, dar şi la voci, pentru că şi Laura a beneficiat de o voce generoasă, vocea ei a fost mai tare construită pe rock decât a mea. Vocea ei era extraordinar de bună pentru rock. Pot să spun că a fost cam singura voce feminină pe strada asta, cu rockul, de la Păuniţa Ionescu încoace. Avea ş
