In anii ’30, Kemal Atatürk, vazandu-se confruntat cu vestea planului lui Mussolini de anexare a unei parti a coastei Turciei, l-a invitat pe ambasadorul italian la o discutie. L-a primit martial, in uniforma militara, reamintindu-i sec de inexorabilitatea spiritului turc ce salvase tara de la pieire cu doar cativa ani inainte. Dupa acest gest, apetenta lui Mussolini fata de teritoriul turc a scazut brusc si definitiv.
Mare pacat ca zilele trecute presedintele Comisiei Europene nu a facut un gest de o simbolistica similara cu ocazia primirii premierului Popescu Tariceanu, caruia i-au fost aduse la cunostinta criticile Bruxellesului privind nerespectarea obligatiilor asumate de Guvernul Romaniei la capitolul Justitie si combatere a coruptiei. Uniunea Europeana este si ramane deocamdata o entitate pur tehnocrata – indubitabil puternica din punct de vedere economic, dar anemica ori de cate ori se impune o demonstratie a autoritatii ei.
La randul sau, José Manuel Barroso este un superbirocrat care a preferat sa se distanteze vizibil de rezultatele dezastruoase ale angajamentelor Bucurestiului fata de UE. Rareori a catadicsit sa viziteze Romania din 2000 incoace, ferindu-se sa sustina public eforturile Monicai Macovei si ale lui Basescu depuse in vederea crearii unui sistem de justitie independent si curat. In prezent ii este, fireste, din ce in ce mai greu sa ignore dezastrul, avand in vedere ca efectele coruptiei endemice si prezenta cleptocratilor in cercurile puterii de la Bucuresti si Sofia au ajuns sa constituie una dintre cele mai grave amenintari la adresa UE.
Cum ambele tari detin intre timp statutul de membru, pozitia faciliteaza deturnarea atentiei UE de la misiunea ei primara de creare a unei Europe plurale in baza unor practici economice si politice neviciate. Merita amintita reactia incrancenata a electoratului austriac, car
