Pana acum cateva zile, era de la sine inteles ca tema principala va fi energia: unde suntem cu reforma si liberalizarea pietei interne; sau ce e de facut in relatia cu Rusia, in special dupa ce Kremlinul si-a aratat capacitatea de a invada vecini neajutorati precum Georgia si si-a demonstrat din nou capacitatea de a folosi petrolul si gazul ca arma politica. Insa la vremurile tulburi de acum, nici agenda nu poate ramane prea limpede. Spaima de o criza financiara globala care sa duca la o recesiune prelungita, precum cea din 1929-1933, se citeste in privirea tuturor oficialilor care apar zilele astea la televizor (Marea Criza 2.0, cum a fost numita de cineva, pentru a fi mai in ton cu epoca internetului). Asa ca sefii de state UE vor trece probabil in plan secund problema energiei, pentru a discuta in ce fel pot folosi bugetele nationale pentru a proteja sistemul bancar.

„Creditul nu este altceva decat opinia publica aplicata in domeniul finantelor“, dupa cum bine observa doamna de Staël acum doua secole, iar in saptamanile din urma ne-am putut convinge cu totii de rolul pe care il joaca increderea (sau lipsa ei) in toate tranzactiile, de la simple la complicate. Faptul ca bancile sunt paralizate de spaima si nu mai vor sa imprumute bani una alteia este de fapt cea mai grava consecinta a crizei 2.0, pe care o traversam. Guvernele din statele dezvoltate trebuie sa explice cum s-a ajuns aici, daca au curajul s-o faca: nu doar lipsa de supervizare a instrumentelor financiare noi si complexe e de vina sau „goana dupa profit“ a bancherilor.

La fel de importante au fost lacomia si efectul de turma la nivelul omului de rand, care s-a aruncat la credite pentru casa, masina si nevoi personale mult peste puterea de a castiga bani reali, mizand pe o crestere continua a valorii activelor (astfel incat, casa scumpindu-se de la an la an, sa rostogolesti c