Weekend-ul trecut a trebuit să ajung în Bacău... la întoarcere spre Bucureşti eram foarte relaxat, deloc grăbit, cum rar mi se întâmplă să fiu atunci când plec în ţară. Când am ajuns în Mărăşeşti şi am văzut Mausoleul, am zis că, dacă tot nu mă grăbesc şi nu apucasem vreodată să-l vizitez, să intru, să arunc o privire. Pură curiozitate.
Weekend-ul trecut a trebuit să ajung în Bacău... la întoarcere spre Bucureşti eram foarte relaxat, deloc grăbit, cum rar mi se întâmplă să fiu atunci când plec în ţară. Când am ajuns în Mărăşeşti şi am văzut Mausoleul, am zis că, dacă tot nu mă grăbesc şi nu apucasem vreodată să-l vizitez, să intru, să arunc o privire. Pură curiozitate.
M-am strecurat eu cu maşina prin parcare prin multitudinea de maşini cu numere de Italia, pline cu familioane întregi, mâncători de seminţe şi devoratori de manele la maximum (fiecare maşină cu maneaua ei, volumul la fel de tare).
Parchez, plătesc la intrare (4 lei), intru în Mausoleu... nu ştiu ce altceva mă aşteptam să văd în afară de cripte funerare (aşa li se spune?) cu inscripţii aducătoare de omagii celor căzuţi în Războiul de la 1916... la intrare liniştea firească dintr-un Mausoleu. Mă împăcasem cu ideea că nu am ce altceva să văd, însă, totuşi, am înaintat, să văd cine, cum, cât, unde şi mai ales de ce... M-a fascinat întâi un cocalar care stătea lângă o criptă funerară şi asculta ceva în genul "cum puteţi voi pentru bani să mă vindeţi la duşmani" pe telefonul mobil. Dacă nu era Mausoleu, aş fi crezut că i-a făcut o vizită vreunei rude care adora genul muzical. M-a bufnit râsul şi am înaintat...
Euro-cocalarii
Pe undeva pe holuri, unul pare-se venit din Italia se uita printr-un grătar al unei rigole în care erau nişte bani mărunţi – probabil aruncaţi de alţi cocalari care au confundat acea rigolă cu celebra fântână în care aru
