Tăriceanu, poreclit de mass-media Moliceanu, pentru toleranţa excesivă a loviturilor sub centură primite de la Cotroceni, a dovedit încă o dată că vrea să scape de această faimă tristă pentru un bărbat de stat. L-a demis pe ministrul Educaţiei pentru gafa impardonabilă de a vota o lege "anticonstituţională", în opinia guvernului din care făcea parte.
Călin Popescu Tăriceanu dovedeşte, pe zi ce trece, că e om politic de calibru. În ziua protestelor sindicale ale angajaţilor din învăţământ, primul ministru l-a sacrificat pe ministru Educaţiei. Precum împăraţii romani, la cererea mulţimii înfierbântate, pentru prezervarea propriei popularităţi, Tăriceanu a întors degetul mare în jos. Sângele celui sacrificat a redat gloatei satisfacţia. Aşa procedează politicienii adevăraţi, fără sentimentalisme şi scrupule. Îşi sacrifică cei mai apropiaţi colaboratori pentru a nu fi distrusă imaginea personală. Exemplul Traian Băsescu e cel mai bun în acest sens.
Era absolută nevoie de acest ritual politic al sacrificării, pentru ca scăderea în sondaje a PNL să fie atenuată. Mai ales în campania electorală. Adomniţei a preluat, prin natura funcţiei sale şi comportamentul din Parlament, toate trăsnetele care veneau dinspre adversarii politici, sindicate şi mass-media. Soarta lui era deja pecetluită în mintea şefului Guvernului, încă de săptămâna trecută. Un ultim zbor cu elicopterul, pentru a-şi pune pirostriile ca ministru, a fost în fapt îndeplinirea ultimei dorinţe a celui executat.

Ca