Richard Millet, 55 de ani, autor a vreo 30 de romane şi membru în comitetul de lectură de la Gallimard, a publicat în 2007 o scurtă carte polemică, Désenchantement de la littérature. În 60 de pagini vehemente, „denunţă servilul limbaj democratic al mass-mediei, declinul sintaxei, pierderea prestigiului scriitorului, devalorizarea ierarhiei de valori, tîrgul comercial, invazia romanului de tip american“ – scrie Le Point din 30 august 2007. Acelaşi scriitor acceptase „duelul“ cu Frederic Beigbeder din L’Express (23 mai 2005), în care se aşezau faţă în faţă două atitudini radicale: elitismul care acuză deriva democratică, lipsa de ierarhii literare, limba în pericol vs hedonismul spectacular, deconstrucţia asumată a sintaxei, a stilului, futilitatea ca „valoare esenţială“. sînt doar două exemple recente dintr-un spaţiu cultural cu o lungă tradiţie a discursului apocaliptic. S-a întîmplat în spaţiul românesc – de data aceasta fără să ne-o propunem – să fim sincroni şi noi cu astfel de recente ecouri ale unei dezbateri în nuanţe sumbre, cu privire la starea literaturii: criticul Paul Cernat a stîrnit o vie controversă în spaţiul literar, cu articolul în două părţi publicat în Observator cultural („Puncte din oficiu pentru literatura română tînără“ I, II, la care se adaugă „Din nou despre proza noastră tînără. Răspuns criticilor mei“). Cu siguranţă, francezii ar avea motive mai serioase de îngrijorare, dat fiind că duc în spate o mare literatură de prestigiu năruit, cu atît mai mult cu cît chiar vecinii lor englezi – şi ei deţinători ai unei remarcabile tradiţii literare, se pare mai vivace – se grăbesc să decreteze moartea literaturii celor dintîi... Ce m-a frapat în amplul rechizitoriu al lui Paul Cernat a fost mai întîi radicalitatea tonului: poziţia adoptată de tînărul critic seamănă izbitor cu aceea a lui Richard Millet, refuzînd intratabil microrealismele fără