Noul film romanesc intrat pe ecranele noastre, Dincolo de America, se vrea o productie dramatica, ravasitoare, care imbina dragostea, suspansul si mai ales drama detinutilor politici din anii '50-'60. Numai ca, in acest caz, singura de-a dreptul dramatica este distanta dintre intentiile realizatorilor si rezultatul eforturilor lor, adica filmul in sine. Ca acesta s-ar putea sa aiba ceva probleme de conceptie se vede inca din stilul sinopsisului prin care este prezentat: "un thriller psihologic, cu insertii erotice care includ atat sentimentul cel mai genuin, cat si sexualismul cel mai cinic - ca arhetipuri codificate ale unei societati inchise, coercitive, dictatoriale. Canavaua epica este de basm modern, pe o variatiune a temei Pygmalion si Galateea cu roluri inversate, desfasurata intr-un spatiu concentrationar, conducand la un Casablanca est-european, in care povestea de dragoste, fundament al pastrarii identitatii umane, infrunta regimul totalitar". Daca formularea bombastica si rizibila ofera un tablou perfect al stilului in care este construit intregul film, comparatia cu "un Casablanca est-european" este de-a dreptul ofensatoare, demonstrand lipsa totala de luciditate si simt autocritic de care dau dovada realizatorii. Ceea ce ei au vrut (fara indoiala) sa fie drama unor oameni zdrobiti sub tavalugul istoriei devine o parodie involuntara la care se rade in hohote. "Canavaua epica" este, de fapt, un scenariu haotic, cu fracturi de logica la tot pasul, o inlantuire de dialoguri neverosimile si situatii false care, pe langa faptul ca pun actorii la cazna de-a se scutura cum pot de ridicolul partiturilor lor, lasa impresia unei repetitii generale care nu va sfarsi niciodata satisfacator, pentru ca tocmai substanta spectacolului lipseste. Profesoara disidenta Milena este trimisa la reeducare pe santier pentru o carte in care critica regimul, iar toti barbatii