Orice autor care se respecta isi lanseaza volumul abia tiparit. Ceremonialul este cam acelasi: intr-o incapere - mai mare sau mai mica, dupa autor, relatii sau posibilitati financiare - se infatiseaza autorul sau autoarea gatiti de sarbatoare si vadit emotionati. Ei si invitatii de onoare - un critic fie el si local, un reprezentant al editurii - se asaza la o masa pe post de prezidiu. Pe scaunele din sala iau loc rudele, prietenii, colegii si piscotarii. Daca autorul prezinta ceva interes (sau are o relatie speciala cu presa), se mai agita doua-trei reportofoane, o camera digitala de imortalizat momentul si cateva fatute foarte concentrate asupra carnetelului tinut pe genunchi. Dupa cuvantari care il fac sa roseasca de placere (nu si de rusine) pe autorul asezat intr-o serie istorica - de la Dante si Nichita Stanescu pana la ultima aparitie - urmeaza pateurile cu branza, sticks-urile si vinul casei varsat, servit in pahare de plastic de unica folosinta.
Acest ceremonial se repeta de ani de zile, diferentele dintre diversele evenimente numite "lansare de carte" fiind facute de calitatea celor ce vor lua cuvantul si de interesul presei. In general, la astfel de manifestari cartile nu se cumpara, asa incat autorul renunta din start la ideea de a vinde: unii generosi lasa un numar impresionant de volume la indemana publicului, altii le distribuie ei insisi cu autograful de rigoare. Totul, pana la urma, are un iz de tristete, saracie si disperare. Ceea ce autorul a gandit ca fiind o sarbatoare a cartii sale este adesea un chin al multumirii publicului care a catadixit sa vina sa-i ia cartile, sa-i manance saleurile si sa-i bea vinul.
Am participat insa si la alte feluri de lansare. Dupa imaginatie si buget, ele au cuprins o arie destul de larga de curiozitati: de la lansarea de cinci minute (atat a durat, cat sa se anunte pentru ce s-au adunat niste
