Pentru o clipă, sfinţenia a fâlfâit străveziu pe lângă noi, zburând din mâna bătrânului. Parcă am fi sărutat nişte moaşte, nu dreapta părintelui. Parfumul acelei mâini ne-a stăruit mult în minte.
Pentru o clipă, sfinţenia a fâlfâit străveziu pe lângă noi, zburând din mâna bătrânului. Parcă am fi sărutat nişte moaşte, nu dreapta părintelui. Parfumul acelei mâini ne-a stăruit mult în minte.
Are trupul firav, iar bolile s-au cuibărit în el spre a-i încerca răbdarea şi credinţa. Plin de tăcere înţelegătoare, de duhul blândeţii şi al rugăciunii. Aşa este părintele Zenovie Ghidescu, un duhovnic coborât parcă din "Pateric". Albe ca neaua, părul şi barba îi flutură în vânt ca prologul unei vieţi trăite neîncetat în iubire de Dumnezeu. Aici, la Mănăstirea Nechit de pe valea pârâului cu acelaşi nume, din judeţul Neamţ, s-a retras părintele Zenovie după ce a lăsat ordine şi armonie prin mănăstirile şi parohiile prin care a trecut. La cei 90 de ani ai săi, părintele Zenovie Ghidescu este stareţul prin execelenţă, deşi, paradoxal, are stareţ. Pe celălalt părinte, Zenovie.
Coleg cu Sf. Ioan Iacob
Nu degeaba am spus că bătrânul părinte Zenovie este parcă venit din "Patericul" plin de pilde şi minuni. În 1934 avea 16 ani, când, în casa părinţilor săi din satul Hociungi, au venit doi călugări de la Neamţ cu un film religios. Nu filmul l-a impresionat pe tânărul Vasile, ci viaţa lor de călugări. A plecat şi el la mănăstire. Înainte de aceasta, străbunica Smaranda i-a spus: "Dacă a fi ceva de capul tău, să mergi la ctitoria neamului nost, la Nechit". A trecut prin multe locuri, mănăstiri, schituri şi parohii, unde l-au trimis mai-marii lui. Printre acestea, Mănăstirea Bistriţa din Neamţ, unde a convieţuit alături de Patriarhul Teoctist şi de Ioan Iacob, Sfântul de mai târziu de la Hozeva. Abia în 1948 a fost numit