GRAFICĂ • NOBLEŢEA UNUI SALON
Cel de-al paisprezecelea vernisaj al Salonului de grafică satirică "Damigenius" s-a desfăşurat la 20 septembrie a.c., la Galeria de artă "PrimArt" din incinta Primăriei Municipiului Huşi.
GRAFICĂ • NOBLEŢEA UNUI SALON
Cel de-al paisprezecelea vernisaj al Salonului de grafică satirică "Damigenius" s-a desfăşurat la 20 septembrie a.c., la Galeria de artă "PrimArt" din incinta Primăriei Municipiului Huşi.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui public restrâns format din cunoscători, de prezenţa artiştilor expozanţi şi a organizatorului, graficianul Jurnalului Naţional, Cristian Marcu, aflat ca de obicei, la Damigenius, în dublă ipostază: de om de iniţiativă şi de artist. A fost prezent directorul Casei de Cultură "Alexandru Giugaru", domnul Sergiu Găină, iar cuvântul de deschidere a expoziţiei a aparţinut graficianului Cristian Topan din Bucureşti.
Expozanţii sunt: Tatiana Dumitrescu, Constantin Pavel, Dan Silviu Turculeţ, Gabriel Rusu, Alex şi Cristian Marcu. Tema salonului, "Pahare & Paharnici", a fost tratată cu mult umor, în zeci de ipostaze inedite, care au reuşit să destindă atmosfera. A urmat o degustare de vinuri alese, care a încălzit inimile şi a animat spiritul participanţilor, completând demersul artistic, în cel mai firesc mod. "Damigenius" este singurul salon anual din lume cu tematică viticolă şi a fost fondat de Cristian Marcu în anul 1989. De atunci iniţiativa desenatorului a reuşit să-şi păstreze şi să-şi sporească substanţa şi prestigiul an de an, precum se înnobilează şi vinul. Cristian Marcu a ales Huşii, ca pe un fel de omagiu adus locului natal, după cum ne-a declarat. Cu referire la denumirea inspirată a salonului, Damigenius, Cristian Marcu ne-a declarat: "Vinul se ţine la limpezit în damigene şi tot vinul i-a inspirat şi pe oamenii de geniu". Prin sp