Profesorii au fost la un pas de a-şi vedea „punguţa cu doi bani” blagoslovită cu încă un bănuţ. Acum li se cere să mai treacă un hop ca să obţină adaosul: factorul calitate. Săptămâna trecută, profesorii calculau deja pe ce pot cheltui cele 50 de procente la salariu promise în plus de Parlament. Săptămâna aceasta, premierul Tăriceanu a numit adoptarea legii pentru majorarea salariilor „derapaj”, iar ministrul Cristian Adomniţei a fost „zburat” din funcţie  - chibiţiii spun că ar fi contat şi aterizarea la propria nuntă cu un elicopter de ocazie, al Internelor.

Ministrul gafeur - care a constatat că nu poate implementa ca ministru ce a votat ca parlamentar – şi-a umplut singur paharul. În loc să susţină decizia Guvernului de a nu se mări dramatic lefurile cadrelor didactice,

Adomniţei a votat, într-o veselie colegială, pentru creşterea salariilor - răscolind cenuşa speranţei în sufletele dascălilor. După care, ca într-un film noir, Tăriceanu şi Isărescu, gornistul creşterii PIB-ului şi gardianul siguranţei economice, vin şi taie cheful tuturor, anunţând că o asemenea creştere salarială nu este sustenabilă. Deloc.

Fiecăruia după performanţe

Guvernul n-ar avea ceva cu săracii profesori - care, la drept vorbind, dacă sunt universitari nici nu sunt aşa săraci. Tăriceanu nu spune NU din principiu măririlor salariale (ştie şi dumnealui cum e să stai la catedră), dar mai pune în joc o carte: “Sunt de acord să fie majorări salariale peste tot, însă acestea trebuie să ţină cont nu numai de vechimea în sistem, aşa cum era în perioada comunistă, ci şi de calitatea cadrului didactic”, declara premierul în urmă cu două săptămâni.

Dar cum se poate stabili calitatea cadrului didactic? „Tăriceanu vorbeşte aiurea”, acuză Cornelia Pop, 56 de ani, profesoară de limba română la o şcoală din judeţul Argeş.

@N_