Pe vremuri frecventam o cârciumă care mai există şi azi, situată într-un beci de pe Lipscani. Înăuntru se ascultau metale grele şi foarte grele, se bea votcă pe rupte şi era o fumăraie îngrozitoare. Îmi petreceam multe seri acolo, cu o gaşcă de prieteni. În timpul săptămânii, când nu era foarte înghesuială, cuplurile care veneau vânau o masă aflată într-un colţ întunecat de lângă budă, suită pe un fel de piedestal şi protejată de un soi de gărduleţ.
Pe vremuri frecventam o cârciumă care mai există şi azi, situată într-un beci de pe Lipscani. Înăuntru se ascultau metale grele şi foarte grele, se bea votcă pe rupte şi era o fumăraie îngrozitoare. Îmi petreceam multe seri acolo, cu o gaşcă de prieteni. În timpul săptămânii, când nu era foarte înghesuială, cuplurile care veneau vânau o masă aflată într-un colţ întunecat de lângă budă, suită pe un fel de piedestal şi protejată de un soi de gărduleţ.
De fiecare dată când mă duceam să descarc berile băute, pe lângă muzică auzeam diverse zgomote sugestive din "separeu". Mă întrebam dacă junii campaţi acolo chiar o pun sau se desfăşoară doar giugiuleli nevinovate.
Vin roşu
Ajunsesem la locul cu pricina într-o seară de miercuri. Mai erau pe poziţie vreo doi colegi de serviciu, un prieten pe care-l ştiam de la mare şi o mulţime de fete, printre care şi Mădălina, o ziaristă pe politic, destul de durdulie, cu sâni mari şi ochi verzi, foarte vioi. Îi pusesem gând rău de ceva mai multă vreme, aş fi avut chef să-i fac ceva. Era toamnă, aşa că distinsa societate de băutori era în tranziţia de la bere la votcă şi bea vin roşu. Mi-am luat şi eu o sticlă şi m-am amplasat strategic lângă Mădălina. Era şi an electoral, 2004, aşa că toţi vorbeau despre Stolojan, Băsescu şi Adrian Năstase, disecau politica şi tăiau beţe de chibrit în paişpe. Mădălina, în calitate de "specialistă", le ştia p