Ce mă scârbeşte e că, la nivelul dezbaterii publice (fie că se desfăşoară la nivel politic sau doar în media), în loc să ne concentrăm către identificarea cauzelor şi eventual anihilarea efectelor nocive ale demagogiei populiste, atenţia este abătută către nişte aspecte profund secundare, dar al naibii de atractive şi de hrănitoare pentru nevoia de sânge a populaţiei.

România a admis, într-un final, prin cele mai autorizate voci ale administraţiei publice, preşedintele şi premierul, că nu e singura insulă de pe Planeta Pământ ferită de impactul crizei economice mondiale. Şi că, pentru a nu ne duce pe pustii după ce am reuşit (în două regimuri consecutive) să arătăm a ţară în creştere economică şi cu potenţial, ar trebui ca în­trea­ga clasă politică să dea dovadă de res­pon­sabilitate şi cumpătare. Sigur că e greu să faci abstracţie de suprapunerea dintre iminenta declanşare oficială a cam­paniei electorale şi nevoile financiare evidente ale unor categorii sociale ne­drept defavorizate. Însă, dacă ireponsa­bilul val de populism, existent în egală măsură în toate partidele politice, va continua să împingă basculantele cu bani ipotetici spre diversele ţinte electorale, viitorul guvern, indiferent de coloratura sa, nu va mai avea faptic ce să împartă. Şi va fi nevoit să tipărească bani pe bandă rulantă, fiindcă, oricât de spectaculoasă ar fi evoluţia ascendentă a României în ultimii ani, nu suntem El Dorado. Iar consecinţele cred că se pot lesne intui.

Ce mă scârbeşte e că, la nivelul dezbate­rii publice (fie că se desfăşoară la nivel po­li­tic sau doar în media), în loc să ne con­centrăm către identificarea cauzelor şi eventual anihilarea efectelor nocive ale demagogiei populiste, atenţia este abă­tută către nişte aspecte profund secunda­re, dar al naibii de atractive şi de hră­ni­toare pentru nevoia de sânge a po­pu­la­ţiei. Ştiu că