Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Galerie "Dana" se inaugureaza cu o expozitie-eveniment

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 14 octombrie 2008 ·

Pe omul de afaceri Mihai Pascal investitiile in arta nu-l sperie. A fost primul care a deschis o galerie particulara la Iasi, acum doi ani, iar astazi se pregateste sa o inaugureze pe cea de-a doua. In aceasta seara, la noua Galerie "Dana", de pe strada Prof. Cujba, Dan Haulica (foto), presedintele de onoare al Asociatiei Internationale a Criticilor de Arta, va vorbi despre pictorul iesean Victor Mihailescu-Craiu, ale carui lucrari se vor afla pe simeze. Arta nu este, de regula, o afacere profitabila. Din acest motiv, putini oameni de afaceri s-au ingramadit sa investeasca in ea. Unul dintre cei care au riscat, nu pentru ca a obtinut un profit financiar in arta, ci unul strict artistic, este Mihai Pascal, managerul firmei Iveco. El a deschis, acum doi ani, prima galerie particulara din Iasi, pe strada Lapusneanu, pe care a denumit-o "Dana", dupa prenumele fiicei sale, artista. Astazi, Mihai Pascal va deschide cea de-a doua galerie de arta, una mult mai mare, organizata pe doua nivele, in cladirea in care au avut sediul fundatia si editura sa. Galeria "Dana" de pe strada Prof. Cujba (perpendiculara pe strada Uzinei) isi va deschide portile cu expozitia retrospectiva a pictorului iesean Victor Mihailescu-Craiu. "Nu se poate vorbi, in arta, de profit. Nu am deschis aceasta galerie pentru ca mi-a mers foarte bine prima, ci pentru ca aveam nevoie de una mult mai mare, care sa se preteze la expozitii de mai mare anvergura", explica Mihai Pascal motivele pentru care a decis sa deschida acest nou spatiu. Chiar daca nu este amplasata in centrul orasului, Pascal este convins ca iubitorii de arta vor veni si aici cu placere. Ei sint asteptati si in aceasta seara la vernisajul expozitie Victor Mihailescu-Craiu, care va avea loc de la ora 18.00, in prezenta criticului de arta Dan Haulica. "Pentru aceasta expozitie am adunat 90 de lucrari de la mai multi colectionari ieseni. Nu es

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 8 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 7 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 11 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 11 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 9 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Rezultatele Loto 6/49 ale extragerii de duminică, 26 mai 2024. Vezi numerele câștigătoare

Ziua Constanta acum 11 ore
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei, co

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 7 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 7 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°