• "PDL a sesizat, astazi (luni, n.r.), Curtea Constitutionala, pe legea caselor nationalizate. Este o lege care face o noua renationalizare, este contrara Constitutiei si principiilor fundamentale ale statului de drept", a precizat liderul PDL, Emil Boc
PDL a contestat, ieri, la Curtea Constitutionala, modificarile aduse de Parlament la Legea caselor nationalizate, a anuntat presedintele PDL, Emil Boc, la sfarsitul sedintei Biroului Permanent National al partidului. "PDL a sesizat, astazi (luni, n.r.), Curtea Constitutionala, pe legea caselor nationalizate. Este o lege care face o noua renationalizare, este contrara Constitutiei si principiilor fundamentale ale statului de drept", a precizat liderul PDL. Democrat-liberalii motiveaza in contestatia catre CC ca acest act normativ incalca articolul 44 din Constitutie, care prevede ca proprietatea este garantata, iar nationalizarea este interzisa, a precizat Emil Boc. Acesta a spus ca sesizarea a fost depusa de cei 55 de deputati PDL. "Articolul 44 din Constitutie arata ca proprietatea privata este garantata si ocrotita egal de lege, indiferent de titular. De asemenea, se specifica faptul ca sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietatea publica a unor bunuri", a explicat Boc. Acesta a sustinut ca nu stia ca si PNL anuntase ca va contesta la Curtea Constitutionala aceeasi lege. "Nu stiu de initiativa PNL, nu stiu care sunt argumentele lor. Daca vor sesiza si ei, foarte bine. Curtea va avea de analizat mai multe argumente. Nu ne-am consultat cu liberalii pe marginea acestui subiect", a aratat Boc.
Coordonatorul campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, ca liberalii vor contesta la Curtea Constitutionala modificarile aduse de Parlament la Legea caselor nationalizate, initiate de conservatori. For