Fapt este că, place ori nu place unora sau altora, interpretarea pe care puţinii marxişti ce vor mai fi rămas prin lume sunt gata să o dea actualei crize financiare internaţionale – o expresie clasică a crizei capitalismului monopolist de stat – se potriveşte mănuşă cu realităţile.

Fapt este că, place ori nu place unora sau altora, interpretarea pe care puţinii marxişti ce vor mai fi rămas prin lume sunt gata să o dea actualei crize financiare internaţionale – o expresie clasică a crizei capitalismului monopolist de stat – se potriveşte mănuşă cu realităţile. După ce prin SUA, dar şi prin alte ţări ale capitalismului matur, au fost bombardaţi cetăţenii proprii cu poveşti despre virtuţile economiei pieţei libere şi capitalului privat şi au fost obligate ţările mai slabe, să-şi modeleze economia potivit acestor precepte, deşi nu erau pregătite, şi după ce, mai ales în America, s-a făcut tot cea ce a fost posibil (de la dereglementări pe pieţe la sofisticări nenecesare ale instrumentelor financiare) pentru a înlesni obţinerea de profituri uriaşe tocmai de către companiile cele mai parazitare, care nu creează nimic, ci doar redistribuie avuţii exclusiv prin speculaţii, nu s-a ezitat câtuşi de puţin să se arunce la coş toate aceste "valori", prezentate ca fiind de fond. Iar statul, despre care nu o dată s-a pretins că trebuie să stea în banca lui şi să nu se bage în economie pentru că ar distorsiona competiţia liberă, a fost pus să intre şi cu picioarele exact acolo unde se spunea că n-are ce căuta, pentu a salva situaţia! Să salveze cumva pe cei mulţi lăsaţi cu buza umflată de lăcomia fără margini îndeosebi a celor mai parazitare companii? Nu, nicidecum! Ci doar să le salveze de la faliment tocmai pe acestea, fie găsindu-le cumpărători, care, înarmaţi şi mai bine, să continue a face ravagii colectând caimacul profiturilor, fie preluându-le ca atare pe b