Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hănescu, abandon cu Djokovici

Publicat in Adevarul, joi 16 octombrie 2008 ·

Aflat pe locul 73 ATP, Victor Hănescu nu a reuşit să pătrundă pe tabloul principal al Mastersului de Madrid, competiţie ce oferă premii totale de 2.300.000 de euro. Din acest motiv, el a fost Aflat pe locul 73 ATP, Victor Hănescu nu a reuşit să pătrundă pe tabloul principal al Mastersului de Madrid, competiţie ce oferă premii totale de 2.300.000 de euro. Din acest motiv, el a fost nevoit să joace două tururi de calificări până să intre între cei mai buni  64 de jucători.

Odată ajuns aici, „Hane” a avut o evoluţie fantastică. În primul tur, el l-a depăşit în trei seturi, scor 4-6, 6-2, 6-3, pe rusul Dimtri Tursunov. Accederea în turul doi al competiţiei i-a adus românului un cec de 15.000 de euro şi 35 de puncte ATP.

Al doilea abandon în faţa sârbului

Ieri după-amiază, pe arena centrală, elevul lui Firicel Tomai a intrat iar pe teren. De data asta, adversar i-a fost numărul trei mondial, sârbul Novak Djokovici. Sârbul de 21 de ani l-a învins pe Hănescu în precedentul lor duel, disputat în urmă cu trei ani, la Mastersul de la Paris.

Victor a cedat acel meci după ce s-a retras la scorul de 1-4. Ieri însă, datele problemei ar fi putut sta altfel, dar o accidentare la coapsă l-a împiedicat pe român să învingă. El s-a retras la scorul de 7-6, 6-7, 1-3 . Echilibru a fost cuvântul de ordine al jocului dintre cei doi, iar acest lucru a fost ilustrat şi de statistică. Hănescu a fost mai bun pe primul serviciu, dar sârbul s-a descurcat mai bine la al doilea serviciu.

Novak Djokovici a răsuflat uşurat

Echilibrul a fost menţinut şi în cazul punctelor câştigătoare, 98 pentru Djokovici şi 91 pentru român. Din păcate pentru „Hane”, în al treilea set, el a trebuit să renunţe după ce s-a accidentat. La auzul acestei veşti, Djokovici a răsuflat uşurat. A reuşit să acceadă în turul III.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 43 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Tensiuni în Asia. Coreea de Nord a lansat încă o rachetă balistică spre Marea de Est

Adevarul acum 40 minute
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea de Est, au anunțat reprezentanți ai armatei sud-coreene, citați de Agerpres.

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 23 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 12 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°