Bryan Jardine, managing partner in cadrul casei de avocatura Wolf Theiss si Asociatii, a descoperit in Romania o avocatura de business aflata pe val, iar acum profita la maximum de adrenalina unei "ape" (citeste piete) agitate, pentru ca stie din proprie experienta ca, mai devreme sau mai tarziu, toate valurile se sparg violent de tarm.
Pana atunci insa, este exemplul perfect pentru ce inseamna globalizarea adevarata: un american conduce operatiunile unor vest-europeni austrieci, intr-un est al Europei cu o economie emergenta, asa cum este astazi Romania, scrie revista Target.
Si, asa cum surferii urmaresc valurile lumii, toti marii jucatori ai lumii se muta acolo unde sunt partidele cele mai interesante. Bryan Jardine stie cel mai bine despre ce vorbim. El a cunoscut si perioade mai putin fericite din viata avocatilor de business, cand acestia erau multumiti doar ca au unde sa profeseze. Este cat se poate de constient ca perioada foarte buna pe care o traverseaza afacerile lor la momentul acesta va avea si un final
"Nu se pune problema daca piata din Romania va cunoaste si vremuri mai putin bune, ci cand se va intampla asta", spune Jardine.
El spune ca piata locala, unde foarte multi avocati tineri se desprind de "casele-mama" si formeaza propriile cabinete, este un model diferit fata de ce se intampla in avocatura din Vest sau de peste Ocean. "Acolo lucrurile sunt foarte bine ierarhizate. E dificil pentru avocatii individuali sa patrunda in proiectele noi, deoarece competitia e feroce si relatiile dintre clienti si avocati sunt foarte bine cimentate de-a lungul anilor."
El spune ca avocatii din Statele Unite, mai putin cei care lucreaza pe segmente de nisa, nu arata o inclinatie foarte mare spre antreprenoriat si tind sa nu riste foarte mult in alegerile pe care le fac in cariera.
"In dreptul american de azi nu intalnesti p