Selecţionata antrenată de Radomir Antici a învins cu 3-1 pe terenul naţionalei Austriei, acolo unde Franţa a pierdut cu acelaşi scor. Serbia, liderul Grupei 7 din preliminariile CM 2010, şi-a confirmat valoarea într-o partidă în care a făcut ce a vrut cu naţionala austriacă Austria a uitat cu desăvârşire miercuri seară de succesul din faţa Franţei de acum o lună (3-1). Jucătorii antrenaţi de Karel Bruckner au făcut figuraţie în prima repriză a meciului cu Serbia, echipă care şi-a demonstrat valoarea şi aspiraţiile pentru Campionatul Mondial din 2010.
Ex-iugoslavii au condus cu 3-0 prin golurile reuşite de Krasici (15), Milan Javanovici (18) şi Obradovici (24). Gazdele au marcat golul de onoare prin Janko (80). „Suntem pe drumul cel bun şi sunt convins că ne vom atinge obiectivul. Am demonstrat că avem forţă, creativitate şi putem obţine în continuare victorii”, a declarat selecţionerul sârb Radomir Antici.
Olsen: „Lituania e peste România”
Partida de la Viena a fost urmărită din tribună şi de selecţionerul României, Victor Piţurcă, dar şi de secundul Ştefan Iovan. În celălalt meci al gupei disputat miercuri, Lituania a învins cu 1-0 Insulele Feroe. Selecţionerul feroezilor, Martin Olsen, a declarat că Lituania este mai bună decât adversarii întâlniţi până acum în grupă, adică Serbia, România şi Austria.
„Lituania este o echipă bună care şi-a demonstrat valoarea în victoriile cu România şi Austria. Consider că am întâlnit cel mai puternic adversar de până acum în grupă”, a declarat tehnicianul danez.