Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examen dificil pentru „pădurari”!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 18 octombrie 2008 ·

4 1 0 3 5-5

La Braşov

2 1 0 1 3-1

Cele două adversare de astăzi evoluează în meciuri oficiale numai din ultimele sezoane pentru că până în sezonul 2006/2007 jucau în serii diferite. La prima confruntare oficială, din 26 august 2006 de la Braşov, a fost 3-0 pentru „pădurari”. Era un rezultat de excepţie, pentru că şi atunci petroliştii ţineau promovarea, pe care nu au realizat-o totuşi. Au urmat apoi trei înfrângeri consecutive pentru „verzii” braşoveni, două cu 1-2, ambele la Ploieşti, în martie şi septembrie anul trecut, şi 0-1 în această primăvară în Braşov.

Ambele teamuri trec prin mo-mente deosebit de grele, aflându-se în subsolul clasamentului. „Pădurarii”, de la înfiinţare nu au mai trecut prin asemenea momente dificile. Cum petroliştii joacă pe punctele forestierilor, aceştia din urmă au obligaţia de a învinge. Chiar dacă ultimele două meciuri au fost pierdute în deplasare, echipa a evoluat bine, iar de data aceasta îşi va da drumul, cu siguranţă, la joc. Petroliştii au avut joi un meci în Cupa României, meci dus în prelungiri, pe care l-au pierdut în faţa Rapidului în minutul 119 (2-3).

Antrenorul Călin Moldovan a disecat formaţia petrolistă: „Este o formaţie bună experimentată, dar care are şi ea problemele ei, pe care dorim să le exploatăm. Noi suntem obligaţi să câştigăm, mai ales că starea de spirit este bună, ne aflăm pe o pantă ascendentă”.

Singura indisponibilitate este Apostol. Coman revine, chiar dacă nu va fi folosit pe toată durata partidei.

Cele două formaţii probabile:

Forex: Remus Dănălache – Rareş Forika, Ionuţ Neagu, Budău - Bâlu, Pintea, Cristea, Cătană - Onofrei (Coman), Vasiliu. Olteanu.

Petrolul: Panaite - Odoroabă, Stoia, Costache, Tudor - Tincu, Min-ciună - Dumitru, Marinescu, Budescu - Muţiu.

Arbitri: Teodora Albon - Monica Rigo (ambele Cluj), Carmen Neagu (Oradea).

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pus în libertate de Tribunalul Ilfov / El a părăsit penitenciarul, fiind aşteptat de soţie / Susţine că nu mai este interesat de viaţa publică - FOTO

News.ro acum o ora
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. El a părăsit penitenciarul, luni după-amiază, fiind aşteptat de

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 31 minute
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 30 minute
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum o ora
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 42 minute
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 2 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum o ora
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Un sucevean a rămas fără 11.400 de euro după ce a încercat să cumpere o autorulotă de pe Facebook. Cum au acționat escrocii

HotNews acum 3 ore
Un bărbat din Suceava a fost escrocat cu 11.400 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe un site fantomă găsit pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal, dar mai mult ca sigur suceveanul nu-și va mai recupera niciodată banii. Autor

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 4 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Kosovo a obținut statutul de membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO

HotNews acum 2 ore
Kosovo a fost acceptat luni ca membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO, un organism separat de Alianţa Nord-Atlantică şi în care din anul 2014 era observator, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Jens Stoltenberg, secretarul general al

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°