Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joburi part-time pentru studenţie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 octombrie 2008 ·

Tinerii din universităţile din Banat îşi pot umple buzunarele dacă îşi sacrifică timpul liber. Firmele vin cu oferte variate pentru studenţi. După ce, în timpul verii, au muncit toată ziua, tinerii trebuie să-şi adapteze programul de lucru la orarul de la şcoală. Studenţii pot să câştige bani fără să lipsească de la facultate dacă aleg joburile cu jumătate de normă. Salariile încep de la 400 de lei şi pot ajunge la 2.000 de lei, în funcţie de experienţă şi de domeniul de activitate. „Cele mai populare joburi pentru studenţi sunt cele de operatori call-center, plătite cu 500 de lei lunar”, a declarat Luminiţa Socaci, consultant Resurse Umane la Adecco Timişoara. „Studenţii la Construcţii sunt foarte căutaţi şi pot câştiga până la 18 milioane pe lună, dacă muncesc serios”, a adăugat Socaci.

Profesia de „freelancer”

Tinerii care nu vor să-şi ia un angajament pe termen lung preferă contractele cu durată determinată, pe bază de proiect. „Primesc cel puţin 100 de euro pe o aplicaţie web, la care lucrez intens câteva zile, iar apoi cheltui banii la cumpărături”, a spus Emilia, studentă la Politehnică.

Un traducător pentru Uniunea Europeană poate câştiga şi 500 euro pe lună. Cei care lucrează de acasă hotărăsc singuri cum îşi organizează timpul, dar îşi primesc banii numai dacă respectă termenele limită. În aceeaşi categorie se încadrează şi distribuitorii de cosmetice care sunt plătiţi în funcţie de vânzări. Tot cu orar flexibil, tinerii pot lucra în promoţii, ca operatori de sondaje de opinie sau agenţi imobiliari.

Bani ca să înveţe

Dacă obţin note bune, studenţii pot primi burse de studiu care au crescut toamna aceasta cu 30 de procente faţă de anii trecuţi. Valoarea burselor variază de la 100 de lei la 300 de lei, în funcţie de medie şi de facultate. „Pot obţine nişte bani în plus, doar pentru că î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum o ora
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Dan Vîlceanu este urmărit penal pentru că l-a agresat fizic pe Florin Roman

Mediafax acum 16 minute
„La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purt

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 5 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum 43 minute
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

Le Figaro, înainte de România - Ţările de Jos: Ianis, fiul legendarului Gheorghe Hagi, continuă tradiţia familiei cu tricolorii

News.ro acum 46 minute
Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe, fost căpitan cu 125 de selecţii pentru România, este hotărât să meargă pe urmele legendei tatălui său, scriu jurnaliştii de la Le Figaro, înainte de meciul tricolorilor cu Ţările de Jos, de marţi, de la Euro-2024. Sunt

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°