Pe Cristi Aldea-Teodorovici l-am întâlnit într-un modest birou dintr-una din clădirile de lângă Ambasada României din Chişinău. Pe pereţi stau atârnate poze mari alb-negru cu chipul marilor muzicieni Doina şi Ion, părinţii lui.

Pe Cristi Aldea-Teodorovici l-am întâlnit într-un modest birou dintr-una din clădirile de lângă Ambasada României din Chişinău. Pe pereţi stau atârnate poze mari alb-negru cu chipul marilor muzicieni Doina şi Ion, părinţii lui.

Mă întreabă zâmbind: "O să mă întrebaţi şi despre copilărie?". Îi spun că exact cu asta o să începem, cu partea cea mai fericită a copilăriei lui, petrecută alături de părinţi... Rememorarea începe: "Aceasta, într-adevăr, e cea mai fericită perioadă a vieţii, de care mă leg tot timpul. Nu pot să uit momentele când mergeam la concerte cu ai mei. Mă consideram cel mai fericit copil că pot merge alături de ei. Cât de mândru eram atunci când îi aşteptam în culise! Vedeam sala plină şi eram fericit că sunt al lor – doi artişti care ridică sala în picioare. Stăteam în spatele scenei şi aşteptam finalul spectacolului ca să fie din nou ai mei. Nu vă pot descrie cu câtă bucurie îmi amintesc de clipele când mergeam seara cu tata la garaj să ducem maşina. El tot timpul avea acolo vin. Se întâlnea cu umoristul Gheorghe Urschi şi cu alţi artişti şi începea procesul de creaţie. Era o modă în Moldova prin anii ’80-’90 să se adune bărbaţii pe la garaje să pună ţara la cale. Acolo se năşteau versurile cele mai frumoase şi muzica. Mie îmi plăcea foarte mult să mă aflu într-o companie de bărbaţi maturi. Parcă mă simţeam şi eu mai bărbat".

CU MAMA LA RADIO. Cristi Aldea-Teodorovici: "În primii 8 ani de viaţă mă văd aproape tot timpul în ploaie. Era o perioadă urâtă, când ploua parcă tot timpul. Cred că serile acelea triste de toamnă şi-au lăsat amprenta în memoria mea. Ieşeam cu mama să prindem