Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul stelelor la Timişoara

Publicat in Adevarul, luni 20 octombrie 2008 ·

Capitala Banatului va avea două hoteluri cu acelaşi nume. Grupul Continental Hotels construieşte în capitala Banatului două hoteluri unite într-un complex cu spaţii comerciale, restaurante, baruri şi săli de conferinţe Investiţia se face în locul fostei Întreprinderi de Reparaţii Auto de pe strada Circumvalaţiunii 4. Astfel, se va reabilita urban o zonă aparent abandonată de câţiva ani. Fosta întreprindere socialistă, din care au mai rămas numai platforme betonate, va fi înlocuită cu un complex hotelier modern.

Se va ridica un hotel Continental de 11 etaje şi unul Ibis de nouă etaje. Municipalitatea a emis zilele acestea autorizaţia de construcţie. La Timişoara există însă un hotel Continental, singurul din ţară care nu aparţine lanţului Continental Hotels.

Continentalul local funcţionează în parteneriat cu North Star Continental Resort. Cele două companii s-au războit timp de patru ani în tribunale, noua investiţie deschizând bătălia direct pe piaţa hotelieră.

Nu au putut să le ia numele

Managerul Continental SRL Timişoara, Dănuţ Lupu, a spus că s-a judecat cu grupul Continental Hotels pentru brandul Continental. „Ne-am judecat cu ei la toatele instanţele, în procese care au durat patru ani. În cele din urmă noi am câştigat litigiul şi suntem marcă înregistrată”, a spus Lupu. Acesta a mai adăugat că nu va sta cu mâinile în sân şi va demara lucrări de extindere a hotelului Continental Timişoara care este deja un punct de reper în peisajul urban al oraşului.

„Până la construirea altui Continental în Timişoara, noi o să ne facem un renume. Zona în care suntem nu se compară cu altele din ţară. Ne vom extinde cu încă 96 de camere”, a mai spus managerul timişorean. Este vorba de o un corp de clădire nou, cu opt etaje, ridicat lângă hotelul vechi, aproape de canalul Bega. În prezent Continental Timişoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Armata israeliană anunţă că l-a ”eliminat” pe liderul Hezbollah Hassan Nasrallah în atacul de vineri de la Beirut. Hezbollah nu confirmă moartea, ci pierderea contactului. Şeful armatei israeliene ameninţă să ”atingă” pe oricine ameninţă Israelul

News.ro acum 14 minute
Armata israeliană anunţă sâmbătă că l-a ”eliminat” pe liderul mişcării islamiste Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac, vineri, vizând cartierul general al organizaţiei proiraniene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP. ”Hassan Nasrallah

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum o ora
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum 33 minute
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 29 minute
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum o ora
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 5 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°