Ciocoiul este, prin definiţie, un parvenit. Etimologia termenului este necunoscută, dar nu-i exclus să fie un derivat din sensul arhaic al cuvântului, acela de ciocârlie moţată. Boierii lumii spectacolului sunt marii actori, marii cântăreţi, regizorii, compozitorii. Aceşti aristocraţi ai scenei au reuşit, prin vocaţie, să-şi salveze dimensiunea şi rangul chiar şi în timpul comunismului. Tudor Gheorghe, Grigore Leşe, Gheorghe Zamfir, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Dorel Vişan, Marin Moraru, Florin Piersic sunt numai câteva nume de artişti fundamentali, dintre cei care mai sunt în viaţă. Revoluţia (sau aplicaţia) din decembrie a abolit nu numai comunismul, ci şi valorile trăitoare în comunism. Au fost aruncate, vorba lui Grigore Vieru, lăturile din albie cu tot cu prunc. Au ieşit în faţă vătafii şi arendaşii aspiranţi la titlul de boier, iar boierii au fost stigmatizaţi cu titlul de dinozauri.
GĂINARI, DEŞEURI ŞI BĂLEGAR
Nicolae Filimon, în celebrul său roman “Ciocoii vechi şi noi”, sintetiza cele două categorii sociale prin două personaje de referinţă: Andronache Tuzluc şi Dinu Păturică. Elementul dinamic al raporturilor dintre cei doi ticăloşi era întreţinuta de lux Chera Duduca. Tipologia personajelor de la începutul secolului al XIX-a s-a conservat perfect până astăzi, la început de secol XXI (în fond, nu e decât o simplă inversare de cifre, nu?), fanariotismul fiind, probabil, cel mai nenorocit dar pe care l-au făcut vreodată grecii vreunei naţiuni. Nişa socială numită showbiz este hârtia de turnesol perfectă pentru identificarea dezastrului moral al democraţiei noastre de tip fanariot. Cu precizarea că şi “tuzlucii”, şi “păturicii” sunt mai numeroşi decât în secolul al XIX-lea, iar despre Chera Duduca ce să mai zicem? – e pământul plin. Poate că întreţinutele de lux ale lumii spectacolului nu sunt atât de ticăloase ca prototipul, dar
