Dragă etatistule, frumoasă criză, nu? Ştiu, piaţa este de vină şi statul e salvarea. Piaţa vrea profituri, cu asta se ocupă ea. A riscat şi a pierdut. Trebuie pusă la punct. Totuşi, permite-mi o întrebare: cînd ai auzit ultima dată că a falimentat o bancă, înainte de actuala criză? Nu, nu vorbesc de Bancorex, Banca Populară şi alte maşini de spălat bani pentru şmecherii tranziţiei din România. Vorbesc despre sistemele bancare serioase. Deci, nu ai prea auzit. Nu ţi se pare suspect? Pentru Dumnezeu, în nici o activitate umană nu există succes permanent. În orice facem, uneori cîştigăm, alteori falimentăm.

Să spunem că Gigel e un om muncitor care a strîns bani. Să mai spunem că Dinel e un patron de şaormărie care are nevoie de bani să-şi cumpere un grătar suplimentar. Gigel i-ar da bani lui Dinel cu împrumut. Dinel ar folosi banii, ar face profit şi ar înapoia cu tot cu dobîndă. Amîndoi ar fi fericiţi. Numai că în lumea reală nu merge atît de simplu. Gigel nu poate avea încredere în Dinel. Poate că şaormarul fuge cu banii sau pur şi simplu refuză să-i înapoieze. Dar apare pe fir Costel. El e bancher. El spune: Gigele, dă-mi banii tăi şi ţi-i dau cu dobîndă, Dinele, ia bani şi dă-mi-i cu dobîndă. Costel e sistemul bancar - un tip bine îmbrăcat şi nesuferit.

În precapitalism, clienţii lui Costel erau cîţiva doar, ba un prinţ care avea chef de război, ba un aventurier cu dor de dus în Indii, ştii genul. Ei bine, cînd capitalismul a devenit de masă, fermierul John a vrut tractor pentru fermă cu bani împrumutaţi, apoi şi nea Mărin şi-a luat frigider cu buletinul. Înainte, cînd un Costel falimenta, cîţiva erau ruinaţi. Cu capitalismul de masă ajuns realitate, o mare parte din populaţie avea probleme. Urmau crize economice, migrări de populaţie, revolte, dictaturi, războaie, în funcţie de specificul naţional.

Dar, gata, s-a terminat cu aceste nenorociri