Intreprinzatorul Ionescu avea un bar de cartier unde vindea bautura ieftina, contrafacuta. Vanzarile erau multumitoare, dar Ionescu a decis sa le creasca, vanzand bautura pe datorie. Toti alcoolicii din cartier au inceput sa frecventeze barul lui Ionescu, unde stiau ca pot bea fara sa aiba un ban in buzunar. Vazand afluenta de la tejghea, Ionescu si-a permis sa urce pretul bauturilor, in special la rom si tuica de casa, in realitate o facatura ordinara, dar cu mare trecere la clienti, scrie Dan Popa, pe blogul lui.
Banca din coltul strazii, vazand cata clientela are Ionescu, a trimis un om sa-i faca o oferta de creditare. La atatia clienti, este evident ca proprietarul businessului are incasari pe masura, asa ca o relatie cu el poate aduce profit, gandea bancherul.
Fericit ca e curtat de banci, Ionescu a luat creditul, garantand cu datoriile betivilor din cartier. Datorii sigure, platibile in ziua in care clientii lui luau salariile.
Imediat dupa ce s-a trezit cu Ionescu drept client, bancherul a transformat caietul in care acesta isi tinea datoriile in CDO, CMO si alte asemenea produse pe care nu le intelegea nimeni, dar care dadeau foarte bine in portofoliul bancii sale.
"Dom`ne, am aici garantia unei afaceri de miliarde. Da-mi pe ea 100 de milioane si ti-o cedez", i-a spus el bancherului aflat la doua strazi distanta. Dupa doua saptamani, acesta a vandut caietul lui Ionescu unei banci din Capitala, pe 200 de milioane, convingandu-l pe cumparator ca o asemenea afacere o prinzi o singura data in viata.
Nici la noul proprietar, caietul cu datoriile betivilor de cartier nu a zabovit prea mult. In fine, peste 6 luni, el au servit drept levier pentru traderii pietelor financiare, fiind cotat pe cele mai sofisticate piete internationale.
In scurt timp, datoriile betivilor de cartier erau negociate ca
