Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UniCredit: Nu am sistat acordarea de credite ipotecare

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 22 octombrie 2008 ·

UniCredit Tiriac Bank nu a luat o decizie de suspendare a acordarii de credite ipotecare, desi se afla in situatia de a cauta surse de finantare pe termen lung necesare sustinerii acestui tip de produse, afirma Rasvan Radu, presedintele executiv al bancii.

"Nu putem vorbi acum de o decizie de sistare a activitatii de acordare de credite ipotecare. Cautam sa identificam solutii de finantare pe termen lung, pentru ca se stie faptul ca in Romania acestea nu exista", a declarat pentru ZF Rasvan Radu.

El a facut aceste precizari in contextul in care Federico Ghizzoni, responsabilul grupului UniCredit pentru Europa Centrala si de Est, a declarat intr-un interviu pentru Reuters ca in unele tari din regiune precum Romania nu exista solutie alternativa decat oprirea acordarii de credite ipotecare pentru o anumita perioada. Oficialul UniCredit a invocat drept justificare dobanzile foarte ridicate in moneda locala in paralel cu reticenta bancilor in general de a mai da credite in valuta. In acelasi timp, Ghizzoni sustine ca grupul italian nu poarta negocieri pentru vanzarea unor filiale din regiune.

Totusi, el a precizat ca pozitiile grupului pe diferite piete sunt revizuite constant, iar UniCredit nu este atasat ideologic de niciuna dintre investitiile sale. Grupul UniCredit este intr-o perioada de consolidare a capitalului si de reevaluare a stategiilor de business pe fondul tubulentelor de pe pietele financiare internationale.

Majoritatea bancilor de pe piata locala asteapta in aceste zile limpezirea situatiei de pe piata monetara pentru a vedea la ce niveluri se stabilizeaza ratele de dobanda la lei dupa evolutiile explozive din ultimele zile.

In cazul finantarilor in valuta, bancile continua sa transfere asupra clientilor cresteri ale costurilor de atragere a resurselor in moneda straina.

UniCredit Tiriac Bank nu a luat o decizie de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum o ora
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Armata americană a distrus în Yemen mai multe radare ale rebelilor houthi

Ziare.com acum 48 minute
SUA a anunţat vineri seară, 14 iunie, că a distrus în Yemen 7 radare care permiteau rebelilor houthi să vizeze nave, într-un moment în care aceşti rebeli îşi intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 7 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 12 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 9 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 11 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°