Singurul corespondent al CNN din România, Nicoleta Drăguşin de la Kanal D, e hotărâtă să prezinte România adevărată profesioniştilor din “citadela” din Atlanta. Sursa: Kanal D
1 /.
Kanal D a încheiat un parteneriat de colaborare cu CNN World Report. Este primul pas într-o colaborare ulterioară de amploare între Departamentul Ştiri Kanal D şi CNN International.
Alături de Mihaela Antoche, directorul Departamentului Ştiri de la Kanal D, cel de-al doilea pilon principal pentru acest parteneriat este Nicoleta Drăguşin, singurul corespondent pe care-l are CNN în România. Nicoleta Drăguşin este contributor la CNN World Report de mai bine de patru ani – din aprilie 2004 – şi are o carieră impresionantă în calitate de corespondent internaţional, din 2001 fiind prezentă în fiecare dintre focarele de conflict ale planetei.
Un prim pas din această colaborare a fost făcut acum două weekenduri, când CNN a difuzat un reportaj realizat de Nicoleta Drăguşin. Subiectul: un software revoluţionar este implementat de Poliţia Română; programul modifică fizionomia copiilor dispăruţi, în aşa fel încât imaginile să-i reprezinte aşa cum arată în prezent. În câteva zile, va fi gata un nou material, care cu siguranţă va fi preluat de cel mai mare canal de ştiri din lume. Reportajul pleacă de la un caz medical care a făcut vâlvă în România, dar, datorită implicaţiilor, este de interes universal.
Săptămâna aceasta, de sâmbată până marţi, veţi putea vedea întreaga poveste la CNN World Report.
Suspendarea lui Băsescu, neinteresantă pentru CNN
În prezent, Nicoleta Drăguşin, alături de operatorul ei permanent, Rolf Vescan, îşi face bagajele pentru America, unde va pleca pentru a transmite alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie.
Abordarea va fi însă una diferită, inedită pentru audiovizualul românesc. Înt