Am vizitat recent unul dintre acele locuri care te fac “să respiri” o nouă percepţie asupra vieţii o dată ce ai simţit bunăvoinţa unitară a celor de aici. Ai tendinţa să păşeşti încet, de teamă să nu deranjezi. Asta probabil pentru că întreaga atmosferă, începând de la ambianţă, continuând cu mâncarea sau servirea şi terminând cu muzica sau decorul, te îndeamnă la linişte şi regăsire… de sine.
Mâncare sănătoasăDespre Casa Satya este vorba, peBanu Manta, o stradă obişnuită din Bucureşti, ce face notă discordantă pozitivă prin perspectiva bio, naturală, sănătoasă oferită clienţilor şi de care mulţi probabil că încep să uite, pierduţi fiind printre gusturile nociv-gustoase ale produselor din comerţ. Am început prin a vă detalia farmecul locului, o să vă “aştern” acumargumentele. În prepararea reţetelor (inspirate din milenara înţelepciune ayurvedică a Indiei) se foloseşte numai zahăr de trestie, făină integrală. Pentru a obţine sucul proaspăt al legumelor se utilizează un aparat special, ce nu distruge enzimele. De asemenea, orice fel de mâncare este preparat cu apă ionizată alcalină – o apă ce şi-a dovedit în mii de studii proprietăţile de reîntinerire, neutralizare a radicalilor liberi, vindecare, detoxifiere şi echilibrare a întregului organism.
“Raiul” din Bucureşti
Ce părere aveţi despre aerul ionizat? Sau mai bine zis cum v-aţi simţi dacă aţi respira aer curat, adică filtrat şi îmbogăţit cu ioni negativi într-o concentraţie similară aerului după o ploaie torenţială? Cei care după o zi obositoare de lucru închid ochii şi se imaginează lângă o cascadă au ocazia acum să simtă măcar… aerul din jurul cascadei. Dacă numai atât le permite timpul… Cu gazda de la această oază de sănătate m-am amuzat un pic. I-am spus că mi se pare că am făcut numai lucruri bune în viaţă, pentru că acum mă simt ca în Rai. Citisem în prezentare de această comparaţie,