Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sedinta negativa

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 octombrie 2008 ·

Si sedinta de marti a Bursei de Valori Bucuresti a fost tot una de scadere, insa pe fondul unui volum de tranzactionare mult mai ridicat decat cel al zilei de luni. Desi prin prisma corelatiei cu mediul extern ne-am fi putut astepta sa vedem o inchidere pe verde a pietei la nivelul tuturor indicilor (ca reactie la cresterea semnificativa a indicilor americani din seara precedenta), totusi doar in prima parte a zilei am avut un foarte usor trend de crestere. Dupa numai doua ore de tranzactionare, cotatiile revenisera pe minus si s-au pastrat in zona negativa pana la inchiderea zilei.

Societe Generale continua sa cumpere actiuni BRD. A fost raportata inca o achizitie de 17.000 actiuni la pretul mediu de 9.0632 lei/actiune. Totusi titlurile BRD continua evolutia descendenta, desi la deschidere cursul indica o apreciere semnificativa. Ca urmare a presiunii mai mari la vanzare, in partea a doua a zilei pretul a coborat cu aproximativ 3,9% sub nivelul de referinta anterior. Volumul de tranzactionare pentru actiunile BRD este in crestere comparativ cu cel de ieri, dar in scadere fata de sfarsitul saptamanii trecute.

Noutatea zilei vine de la SIF3 Transilvania. Conducerea companiei a transmis in cele din urma catre CNVM opinia sa cu privire la posibilele scenarii de evolutie viitoare in ceea ce priveste procesul cu actionarul Daniel Stoica, precum si urmarile legale ale diferitelor variante de solutionare. Consiliul de Administratie al SIF3 considera ca in eventualitatea in care decizia de anulare a majorarii de capital social va ramane definitiva si irevocabila dupa parcurgerea tuturor cailor de atac ramase la dispozitia SIF3, atunci rezultatul va fi ca pentru orice actionar existent la acea data numarul de actiuni se va reduce la jumatate, iar pretul de piata al titlurilor ar putea teoretic sa se dubleze fata de nivelul anterior datei respective

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 27 minute
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum o ora
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 3 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum 2 ore
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 27 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 8 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°