V-aţi gândit să vă amenajaţi grădina, dar aţi fost descurajaţi de faptul că unele operaţiuni necesită mult timp? Iată o propunere de grădină care scurtează din timpul alocat amenajării.
Practic, spaţiul pe care îl aveţi pentru grădină îl împărţiţi în două printr-o alee lată şi elegantă pavată cu lemn (aşa-numita “deck”). Această alee este bordată cu jardiniere cu flori anuale, care sunt uşor de procurat, ieftine şi nu prezintă probleme legate de îngrijire.
Pe o parte, jardinierele alternează cu porţiuni de gazon (se pot folosi şi rulouri de gazon pentru un efect mai rapid, dar suprafaţa respectivă va necesita întreţinere permanentă). De cealaltă parte amenajaţi un strat, uşor rustic şi sălbatic, dar cu flori care să nu necesite cantităţi mari de apă. Schema cromatică este una mixtă şi tocmai de aici rezultă şi farmecul grădinii.
JARDINIERELE CU PLANTE ANUALE
În fiecare primăvară, din toate magazinele de specialitate se pot achiziţiona răsaduri diverse de plante anuale. De obicei, când numărul de plante achiziţionat este mare, preţul devine mai avantajos. Şi aveţi de unde alege. Dacă e să respectaţi schema cromatică mixtă va trebui să cumpăraţi plante cu flori în culori calde şi altele cu flori în culori reci. O variantă ar fi: petunii cu floare simplă roşie, crăiţe galbene şi portocalii, lobelii în două nuanţe de albastru şi planta numită popular “vanilie” (denumirea este improprie, dar se bazează pe parfumul plăcut al florilor).
Toate aceste plante au varietăţi de talie mică, aşa că merg de minune să fie plantate în jardiniere. Acestea din urmă se recomandă să fie de acelaşi fel (dimensiune, culoare, formă), pentru că, după cum observaţi, ele se vor supraetaja. Între cele două laturi ale secţiunii cu jardiniere veţi găsi o zonă de respiro: gazon şi o statuetă de grădină.
E important să păstraţi proporţiile atât în privin