O limuzina neagra tasneste in noapte, trece ilegal pe culoarea rosie a semaforului, omoara o batrana care traversa strada regulamentar, pe culoarea verde, intra apoi bezmetica in intersectie, isi pierde traiectoria, "rade" trei masini parcate regulamentar si dispare in noapte. S-a intamplat, marti seara, in Timisoara, pe o artera intens circulata. Sofer, B. Raul – un pusti de bani gata, dupa limuzina care i-a fost data pe mana.

Un accident cu multe similitudini cu cel in care a fost implicat Adrian Cocoana – devenit, dupa tragedia pe care a comis-o, prototipul soferului de bani gata care, sub pneurile limuzinei de multi cai-putere, calca, de-a valma, legi si oameni. Sau victima presei si a anchetatorilor, in acceptiunea avocatilor apararii. In ambele accidente apare limuzina, ca piesa de rezistenta, viteza, sfidarea regulilor de circulatie, uciderea unui om nevinovat si, ca punct culminant, lipsa responsabilitatii, incununata cu o degradanta fuga de la locul accidentului. Cauzata, cica, de spaima de represalii. Diferenta este ca pustiul a ajuns pe mana Politiei in vreo doua ore, iar Adrian Cocoana s-a predat a doua zi.

Actiuni de genul acesta pot fi urmarea unor acte de bravura – de fapt, nu stii cat e teribilism si cat inconstienta – comise de oameni carora nu le-ar putea fi schimbata mentalitatea nici daca li s-ar servi actiuni de prevenire dimineata, la pranz si seara.

La fel de bine pot fi rezultatul actiunilor neconvingatoare duse de Politia Rutiera pana acum. Adica, rezultatul unei practici impamantenite ca o ilegalitate in trafic – de la o "banala" incalcare a semnelor de circulatie, fie ea soldata cu o iesire in decor sau cu o victima spitalizata, pana la o "nevinovata" conducere cu viteza care sfideaza legea si radarul, sau pana la conducerea sub influenta alcoolului – nu e pentru tot muritorul un capat de tara, un inceput de dosar penal