Exista branduri nu numai in showbizul autohton ori pe scena noastra politica, ci si in literatura romana? De vreme ce unii scriitori se bucura de o reala notorietate, iar numele lor au impact la diferite categorii de cititori, inseamna ca formula "turnului de fildes", cu simbolistica si alibiurile aferente, ar trebui reajustata. De asemenea, mitul artistului neinteles, geniul ecranat de indiferenta societatii in care i-a fost dat sa traiasca: Scriitorul (Poetul, mai ales) condamnat la mizerie in timpul vietii si avand parte de o glorie compensatoare abia in posteritate. De la Mihai Eminescu, romantic intr-o epoca destul de burgheza, la saizecistii Nichita Stanescu si Marin Sorescu, iar apoi la Mircea Dinescu si Mircea Cartarescu, copii teribili in anii regimului comunist si, acum, figuri de prim-plan, s-a parcurs un traseu al omologarii creatorului si altfel decat prin elogii inlacrimate, tardive.
Inainte de 1989, iesirea din rand, din pluton, din tiparul fixat de sus in jos era considerata o abatere de la "etica si echitatea socialista", ba chiar o insulta personala la adresa Conducatorului suprem. In anii '80, scriitorilor nostri nu le mai puteau aparea fotografiile pe copertile propriilor carti. Singurele fotografii, promovate obsesiv, erau ale perechii prezidentiale. Cultul personalitatii, dupa model chinezesc si nord-coreean, era dirijat intr-o singura directie, excluzand nu numai orice alternativa, dar chiar si recompensarea simbolica a adevaratelor personalitati din domeniul stiintific, cultural, sportiv. Atunci cand erau totusi facute, decernarile de premii erau bine controlate; si li se imprima un caracter "tovarasesc" complet dezagreabil pentru individualitatea ce ar fi trebuit sa fie recunoscuta si sarbatorita. Simptomatic pentru absurdul romanesc din ultimii ani ai ceausismului, la o suta de ani de la moartea lui Eminescu, Romania literar
